cel mai mult îmi place să umblu prin cămin în șlapi
cu mânecile lungi să urc de la un etaj la altul
mă întâlnesc din greșeală cu erhan
nu ne-am vorbit niciodată îl privesc
îmi răspunde cu distanță și precizie
ca o tăietură fină de carne
strivesc cu degetul niște omizi
înghit putreziciunile seamănă cu tata
când l-am văzut prima oară cu adevărat
era noiembrie sau naiba știe august
dar ce ne facem când vine iarna erhan
o să ne intre zăpadă în gât o să ne crească
de acolo alte flori
o să ne intre zăpadă în gât
și sufletul meu se va chirci
tot mai frumos
Poezie:
Comentarii
Aranca -
aceeasi senzatie o aveam si eu fata de un coleg arab care privea undeva, dincolo de mine, prin sticla, fara sa schiteze vreun salut ca exist linga el in banca... "nu ne-am vorbit niciodată îl privesc îmi răspunde cu distanță și precizie ca o tăietură fină de carne" deosebita mi se pare ultima parte, acest cadru suprarealist in care proiectezi sufletul tau de zapada, fragil de femeie... "dar ce ne facem când vine iarna erhan o să ne intre zăpadă în gât o să ne crească de acolo alte flori o să ne intre zăpadă în gât și sufletul meu se va chirci tot mai frumos" cred ca este cea mai frumoasa poezie a ta, Adina draga.
Sapphire -
Adina pipăie mereu realitatea și îmi dă senzația că simte mai mult în oricine și în orice decât noi în general. Am de multe ori impresia că planurile se amestecă și se întrepătrund ca acuarelele în poezia ei, totul devine până la urmă mijloc de expresie a sufletului poetei. Bun poem, Adina.
Imparateasa -
Anca, ma bucur ca iti place. Dincolo de privire sunt cuvintele nerostite si intelese. Multumesc, te mai astept. Bianca, multumesc pentru gandurile frumoase. Amestec planurile inadins pentru ca mai apoi sa ating un punct unic. Inca mai lucrez la acest aspect, sunt curioasa ce va iesi.
Ela -
Mizezi pe imagine și stare, sau mai bine zis pe cele două componente esențiale ale pulsiunilor: reprezentare și afect. Fiind vorba despre sublimare în poesis, reușești să treci de personal, prin dialogul cu celălalt (cititorul) și prin implantarea unui personaj care poate deveni orice: imago, cheie, trecere, tată, animus. Iar urâtul nu este prezent decât pentru a-l metamorfoza. Putreziciune, omizi, "chirci tot mai frumos", "naiba știe". Întrepătrunzi planuri, imagini, personaje, senzații, sinestezic cumva, încercând să atingi un punct de convergență. Corpul-cadrul-materia nu sunt prezente decât pentru a fi transgresate, pentru a ieși din după ce ai fost în. Deosebit realizată, compoziție aproape fără fisură. Fiindcă aș fi renunțat la "dar ce ne facem" sau l-aș fi exprimat altfel. Acum, depinde pe ce ton îl citim, desigur. Oricum, acela ar fi singurul punct în care aș modifica ceva, în rest... scrii... "tot mai frumos" Adina.
Imparateasa -
Ela, foarte bine ai observat depasirea a ceea ce este personal prin trecerea intr-un alt ritm interior. iti multumesc pentru desprinderea esentialului din viata.