"repose" - Patrick Szucs - Reno, Nevada

vă rog să postați la comentarii textele pe care le scrieți sub inspirația imaginii de mai sus și pe parcurs le voi introduce în corpul textului.



batori

În timp vei înţelege
Sunt doar o fâşie de piele nobilă agăţată de perete
Unde gândurile mele se pierd spre tălpi
Se adună spre genunchi ca două braţe
Mă regăsesc dintr-o parte femeie şi-adorm pe-o marmură
Răceala ei mi-e zestre pentru mutul ce-a aţipit demult în mine
Sunt lungă şi atât de albă încât dacă mă închizi uşor din gene
Poţi să mă sufli vântului spre mare
E tot ce-mi doresc


Lentib

Ştiu că uneori ai vrea să-ţi recapeţi inocenţa
Orice atingere înseamnă greaţa aceea rece
Reprimată în pântec
Mai porţi pe genunchi semnele exuberanţei
Fiecare cicatrice are povestea ei
Ştii bine că nu te poţi întoarce acolo
Oricât de bine te-ai deghiza
Nu vei face decât să alterezi amintirile
Să modifici trecutul atât de mult
Încât să nu ne mai putem recunoaşte
Nu aş mai putea spune:
- Eşti femeia mea!
Iar tu nu ai mai reuşi să te ascunzi în mine
De mână cu un prunc


nicodem

frunze de nuc
suliţi trecându-mi prin rozaliul inocenţei
din care a supt
ca un paianjen
ultimul bărbat despre care
nu ştiu nimic altceva decât mirosul
arginţilor


Trinity

din spatele albului
valea ochilor tăi
coboară în trepte spre mine
alunecînd indecent
pe serpentina genunchiului
îmbrăţişat

adună-mi roua fricii-ntre palme
şi frigul
ricoşînd în ecouri
tîrăşte-ţi privirea pe umarul gol
ca un gînd îngheţat
la malul buzelor

aşteaptă!

sîngele tău mă strigă
de dincolo
precum retina
această lumină


Virgil
e straniu să vezi cum gîndește un bărbat
despre o femeie goală
cum îi vine în minte sex și curvă și carne și păcat
și dragoste și pasiune și tînjire și viol
e straniu și totuși nu e
ce vină are bietul om cînd ea e doar oglindă
pentru el
oase din oasele mele și carne din carnea mea
de izgonit și laș mutilat și singur
bărbat


elia-clodia

totul e acolo dedesubt
cum primăverile sunt iarna seminţe

mi-aud razele scurse pe zidurile de carne
trandafirii au petale fluturi
zboară revin pe aceeaşi tulpină

cana legată de inima fântână
buzele tale arse coboară în labirint
de câte ori te privesc visând

totul e acolo dedesubt
copiii pe care îi vom avea şi timpul
ce o să-i prelungească spre braţele chemare


Lyset

vino s-o vezi
să o bandajezi atât cât mai există o margine
nu mai cunoaşte anotimpurile i-au degerat picioarele
de parcă a nins continuu cu bulgări de gheaţă
a rămas ca o stafie cusută de cearşaf
într-o zi o să-şi ia cu ea viaţa în spate
şi o s-o vândă pe un toiag


bluethink

...răscolind zidurile albe
uitare
în ecoul culorilor pastelate
ale timpului netrăit

claviculele
au semnat un cântec

aluncoasă idee îmbrăcând umerii
în mişcarea tăcerii
sunt ghem al pământului
uitat între două falduri de viaţă
două uimiri, o uitare
şi clipa străpungerii porţilor...

cetate răvăşită
din interiorul prea populat
de gânduri

femeie
sau doar fiinţă
aşteptând semnul
sau doar punctul cel mai depărtat
al drumului