Lentib -
.
nu-şi aminteşte cum a trecut prin sârma ghimpată
doar că ploua rău şi soarele respira printr-un pai
se afla atunci acolo şi asta era deja o victorie
zilele fuseseră clape ale unui pian
dar nu-i plăcea muzica atonală
- încercam să mă obişnuiesc cu acel necunoscut din mine
să mă abţin să nu-l arunc noaptea din tren
- acum am găsit pe stradă pisica lui bulgakov
o mângâi
negrul se ia pe mâini
înăuntru gândurile înfloresc
Poezie:
Comentarii
bun
bobadil -
câteva sincope ici și colo, în rest un poem solid.
clape ale unui pian
cât de nepoetic
pisica lui bulgakov
ce rost are acolo
DA, renunțarea la imitație chiar dacă nu în totalitate, e ok așa.
felina aceea
em ce patrat -
pisica lui bulgakov? nuuuu. eventual mitsu' salasluit de necuratul.
altfel cum sotron pe clape negre?
mi va si inchipui ca pe tom&jerry dind cu versuri unu-n altul si-n fundal black keys opus nu-mi-amintesc-ce-numar al lui chopin
Şi uite aşa uităm să devenim
Lentib -
melodramatici, stimată Maia. Noroc că suntem la porţile orientului, unde râsul şi ţipătul seamănă atât de mult...
diferenta
em ce patrat -
intre noroc ca trec tot mai rar pe aici si
vina mea ca n-am inteles comentariul autorului e
mai bine asa
minus epsilon...
(?)
Aşadar
Lentib -
vina ta este deopotrivă cu norocul.
Dar cel mai tare m-aş bucura să spui ceva despre poem, totuşi. Sau ai spus şi nu am fost eu atent?
Câte ceva
Călin Sămărghiţan -
E foarte inspirat şi titlul, textul are câteva reuşite lirice notabile, soarele cu paiul, negrul care se ia, discursul laconic din finalul primelor două strofe.
Totuşi am o obiecţie, care se spijină deja pe mai multe texte: finalurile! Ori trebuie mai multă atenţie, ori, dimpotrivă, li se acordă una prea mare şi atunci ar trebui tratate rapid, instinctiv, precum finalurile celorlalte strofe. Îmi amintesc şi finalul de la "Omul sandvich", care dinamitează acolo un text altfel excelent construit.
poezia de dincolo de cuvinte
anna -
imi place poemul, vehiculeaza mijloace stilistice ce aleg sa infrunte acel inexplicabil din noi si sa-l exprime.
„o camasa de forta ca o redingota” e subtil si bine gasit, o rupere de simetrie in favoarea poeziei de dincolo de cuvinte.
mi-a placut mai putin versul 3 si 4 si finalul cu gandurile care „infloresc”, care scade impactul discursului poetic.
ganduri bune!
Călin Sămărghiţan
Lentib -
îmi însuşesc obiecţia ta. Uneori forţez la final, stricând echilibrul. În acest poem este doar o scădere a tensiunii dar am recitit "Legenda omului-sandwich" şi acolo îţi dau total dreptate.
un gând bun
!
Lentib -
Cristina, Elena, Andu vă mulţumesc pentru feed-back. Intervenţiile voastre la obiect, discursul civilizat aduc o atmosferă creativă pe site şi mă ajută foarte mult.
pe curând