negativE

...Încep incursiunea aceasta prin a spune că, spre deosebire de ce pot crede alţii, există (până şi) o logică a sentimentelor, darămite a figurii de stil; prima etapă a înţelegerii oricărui text începe cu logica cea de toate zilele; dacă unei figuri de stil îi lipseşte, la orice nivel, logica primară (corespondent raţional, susţinere analogică etc) , ea nu poate fi înţeleasă (cel puţin, nu inţeleasă corect/coerent) în sensul ei ascuns. E şi acesta un aspect pentru care am putea crede de cuviinţă că e ok să scriem orice, oricum, atâta vreme cât e poezie.
Urmează apoi nivelul de ambiguitate, unde autorul este olbigat să-l seteze pe mediu spre mic; citiorul nu are voie să-şi închipuie orice atunci când citeste un text. În prima unitate, ai ambiguitate în materie (subiect - incertitudine) mişcare (verb), esenţă (atribute).

" prima incertitudine
mă deschide repetat
spre partea întunecată a lunii
acolo se mulează
popasul crud
dintre două insomnii" - de aceea, e dificil de interpretat coerent, dar uşor să-mi imaginez, ceea ce nu am voie.

"chem soarele roşind
pe margini de zi
mai aproape
cât să îmi treacă nelumina" - aici ai un discurs neasumat, fără miză şi fără expresivitate. Ce ar putea fi expresiv/inedit/interesant în "la finalul zilei, chem soarele, sa-mi rupă bezna", atât timp cât acest nesaj se construieşte pe un verb opac, sărăcăcios, pe un clişeu destul de mare - margini de zi -, pe un explicativ gratuit (chem - mai aproape) şi pe un concluziv tautologic, evident chiar de la "chem saorele"? Acel gerunziu (roşind) nu face decât să pară un petec de culoare, culoare care nu a putut fi obţinută din idee. Iar "nelumina" e un clişeu stilistic, dacă-l pot numi astfel: construcţii paradoxale/antagonice/oximoronice, în cazul acesta, negarea unui concept; o încercare de captare superficială a sensului (necuvânt/nesuflet/neiubre/nelumină etc) A avut şi acest artificiu vremurile sale...

"închid doar un ochi
acela care te vede
drept şi bun" - aici este o parte bună, spre excelentă. Are idee, are modalitate de transmitere - simplu, curat, onest, fără briz briz-uri şi, poate cel mai important, concentrare sensibilă şi matură.

...ca o vecernie
de vorbe cu duh
pentru omul singur - ultimul vers, scris aşa: (când omul e singur) era o încheiere excelentă a versurilor de mai sus. Prin "ca o vecernie/ de vorbe cu duh" nu faci decât să divaghezi, să diluezi, să pui pete/culori, probabil din teama de-a nu fi prea... nepoetică. (închid doar un ochi\ acela care te vede/ drept şi bun/ când omul e singur) - aşa aş fi văzut acest fragment, pentru că, prin "când omul e singur (lirism obiectiv), ai mai anula din lirismul subiectiv, care poate sufoca.

"pe celălalt îl sfinţesc
în albul psalmilor tăi
şi-l pun strajă" - aici, că de aceea am început comentariul legându-mă de logică, din cazua lipsei oricărui corespondent ideatic (de ce alb, de ce psalmi, de ce strajă, la ce strajă etc) nu prea se pot face interpretări închegate. Ar rămâne de admirat doar nivelul artistic, dar şi acessta lipseşte.

În încheiere, am observat (în haikuri) că atunci când eşti constrânsă de spaţiu, ai forţă; în unele cazuri, forţă mare. În paralele, în textele mai lungi, uneori, deviezi. Iarăsi, nu mai caut motivele. Tu trebuie să o faci. Mai spun doar că sper să nu te fi iritat intervenţia mea şi, de ce nu, să-ţi fie cumva de ajutor.

,,Este evident că nu orice fapt [...] este demn de-a fi scris." - aceasta e nuanţa.

Se observă că nu scrii (la modul serios) de mult. Aşa se explică şi inconstanţa. Eu cred că, trecând vremea, vei reuşi să compui poezia aşa cum îţi doreşti, la un nivel destul de înalt.

Adrian, aș fi curios cum l-ai lămuri pe Nichita să-și rescrie versurile:

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora

poezia are logica ei, știi doar și de suprarealiști...
în fine, ce îți reproșez (amical) e că nu poți vedea în poezie fotonii plecând...
știm amândoi că orice poezie poate fi interpretată cumva și găsi un sens, după cum știm
la fel de bine că orice afirmație poate fi combătută.
sper că nu sunt înțeles greșit. apreciez efortul tău depus aici!

nu există interpretări incoerente în poezie:) aici în tropi, dar mai ales în versul ermetic fiecare înțelege ce vrea și ce poate.
"cimpoiul veșted luncii sau fluierul în drum...", chiar acest prim vers "barbilian" pare a depăși logica limbajului, a semnificantului, pentru că de el este vorba.
totuși, pentru că noi am mai discutat pe această temă și avem opinii diferite, nu vreau să dezvolt. eu sunt unul dintre cei care cred că poezia are logica ei, după cum la Vlad oamenii zboară... chiar metaforic vorbind.
păi dacă nu sunt înțeles greșit, măcar să fiu înțeles!:)
fapt de care sunt sigur!

gânduri bune!

Paul, am vaga impresie că tu mă înţelegi greşit; ori mă exprim eu prost. Mai întâi, eu am spus că există până şi o logică a metaforei... iar tu ai transferat afirmaţia la nivel general - al logicii poeziei. Bineînţeles că poezia are logica ei, dar, repet, nu orice poezie. Din concepţia conform căreia "orice am scrie, dacă e liric, are un înţeles" au apărut foarte mulţi poeţi peste noapte, ca să nu mă exprim mai urât.
Despre "nu există interpretări incoerente în poezie:)" spun doar că, dacă ar fi aşa, absolut orice om este ar fi în stare să facă o interpetare coerentă, deci corectă. Ceea ce, trebuie să recunoşti, nu-i tocmai verosimil. Mai multe, poate altădată. Aceleaşi gânduri bune.