pînă la versul „inima ta bate de până şi morţii se scoală” textul e relativ acceptabil. nu strălucește cu nimic dar e acceptabil. versul „inima ta bate de până şi morţii se scoală” este însă, cum să spun,... cel mult infantil.
iar partea ce urmează:
„bate precum femeia bate covoare
bate precum copilul bate mingea în zid
bate şi tot se bate cu pumnii în piept
bate pentru o cauză pierdută
bate aşa de nebună”...

mie mi se pare că duce același infantilism mai departe. este chiar disonant ambiguă prin chestia cu bătutul covoarelor sau cu bătutul în piept. mă întreb unde a vrut să ne ducă autorul în afară de o joacă de cuvinte cu miză sonoră.

„oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul
tăcerea şi tot universul?” ... dacă aș fi citit asta la o poetesă liceană dintr-a zecea ar fi fost ok, dar așa...

„oare câte bătăi de inimă
au bătut la poarta ta
şi tu n-ai răspuns
ai lăsat doar uşa crăpată
spre nu ştiu ce paradis
în care nu voi fi niciodată” .... mă abțin în mod deliberat să fiu ironic acum dar îmi trec tot felul de glume siropoase prin mine. și oare este numai vina mea? autorul... dar anyway.. dacă asta se vrea tragism pentru mine nu a reușit să fie decît tragicomic.

probabil iar voi fi acuzat de atac la persoană, lipsă de respect față de „musafiri”, ranchiună, invidie și alte o mie de păcate.
dacă heliade a spus „scrieți băieți, numai scrieți” probabil că unii chiar îi urmează sfatul. și cine sînt eu ca să mă împotrivesc...