Voi nu ştiţi cine au fost comuniştii, mă. Voi nu ştiţi nici ce idioată e lume asta, asta pe care o vedeţi şi care aşa a fost, din toate timpurile. Acum ce v-aţi adunat aici ca la circ, credeţi că dacă am venit de la balamuc nu ştiu ce spun? Sau nu am conduită, nu am ţinută, cum zic ăia care se înghesuie să arate că sunt feţe subţiri pe la televizor. Dar nu sunt, mă! Nu sunt, aşa cum poşirca asta a mea din pahar nu e Havanna Club. Ssst. Să nu ne audă cineva. În tot locul este cineva care ascultă. A fost odată când şi pentru mine curgea lapte şi miere. Când tăiam, tot la câteva luni, viţelul cel gras. Fătat în curtea mea, în poiata mea şi pe care, he...he, cică n-aveam voie să-l tai şi să-l mânc. Douăsute am tăiat, de fapt ce zic, douăzeci, nu mai ştiu în câţi ani, toţi viţeii fătaţi în curtea mea. Restul de la stat. Pe ai mei îi căsăpeam după miezul nopţii, în bătătura din curtea animalelor, aveam acolo un prun bătrân, aşa l-am pomenit.Agăţam animalul cu o cureluşă eu şi cu Vica, nevastă-mea, fie iertată, îl trăgeam sus, în prun, cu ciga. Ce, nu ştiţi ce-i aia? Se vede că n-aţi trăit la ţară. E un scripete, uite aşa, cam cât pumnul meu. După ce-l ridicam cu capul la vale trăgeam pielea de pe ei şi-l tranşam. Pielea o adunam repede în saci dinainte pregătiţi, puneam acolo capul şi copitele şi le astupam la fel de repede cu pământ, în groapa pregătită de cu seară, în spatele grajdului. Dacă mă prindeu, mergeam la bulău. Trei ani luam pe uşor, că nu aveam antecedente.
A mers aşa vreo doi ani, dar cum se spunea că "şi pereţii au ochi şi urechi", se pare că ochiul dracului din grindă m-a văzut şi m-a spus cui trebuia. Într-o seară, pe când numaice m-am întors de la verg, ce, nu ştiţi ce-i ăla, adică de la şut, de la schimb, de la volan, că eram şofer şi căram lemne, şi închisesem coteţul găinilor, am auzit că mă strigă cineva la poartă. "Cine-i acolo"? întreb. "Dracu gol" îmi răspunde. M-a luat aşa, cu furnicat pe şira spinării, când i-am auzit vocea. Dracu Gol era porecla lui Simion, şeful de post. Cum se spune în Scriptură că nu poţi vedea faţa Celui Sfânt şi apoi să trăieşti, aşa nu puteai primi vizita acestui sticlete fără să te apuce groaza. Avea către doi metri, papuci numărul cincizeci şi o palmă mare şi grea cât gheara ursului din pădure. Nu scăpa nimeni întreg din mâna sa. Dacă te chema la post şi te cerceta el, mânca-ţi-aş gura ta, dacă mai ajungeai acasă două zile. Mai întâi te chinuia o jumătate de noapte ca să facă procesu verbal, scria greu, cu litere de tipar, zicea că are reumatism, da eu cred că nu ştia să scrie decât cu încetinitorul, adică pe litere. Apoi te muncea două zile, după care te lua din nou la interogatoriu. Dacă tot nu vomitai tot din tine îl chema pe Licurici, ajutorul său, care oricum era pe-aproape şi îţi punea fiarele pe mâini. Lua altă pereche de cătuşe şi le prindea peste alea de pe mâinile tale şi te agăţa într-un cuier din perete, cu faţa la zid, pe vârfuri. Apoi Licurici făcea şopârle cu pulanul pe spinarea ta. Când leşinai aruncau peste tine o găleată de apă. Musai să spui şi laptele pe care l-ai supt. Sau nu l-ai supt. Nu existau nevinovaţi în sector. "Ce doriţi?", l-am întrebat timid pe şef. Ai o reclamaţie. "Ar fi bine să vii acu". Înnăduşisem, un muşuroi de furnici lucra de zor prin şalele mele. Cei chemaţi seara erau terminaţi." Da nu se poate dimineaţă" am încercat eu marea cu degetul. "Nu, acu. E ordin". N-am apucat să-i spun Vicăi nimic. Am plecat în cămaşă - deşi era toamnă târzie mi se făcuse groaznic de cald. Da n-am păţit atunci nimic. Cineva mă iubea şi a avut grijă de mine.
Dracu Gol m-a băgat în biroul său, o cameră întunecată cu pereţii viorii. Acu-i acu, mă gândeam. Ce, vă e frică, nu? Voi cum v-aţi fi simţit cu o namilă de doi metri, cu table grele pe umeri, în faţa voastră şi cu un pulan de cauciuc aşezat ornamental pe masă? Nu era bine deloc. "Ascultă mă, ăsta, cum îţi zice. Ştii că a venit aseară un drăcuşor din iad şi mi-a spus o poveste, adică ce mai, tu tai viţei. Tu încalci legile ţării, tu eşti un trădător de ţară. Tu sabotezi economia naţională".
M-am întors acasă după miezul nopţii. Vecinii, doar unul dintre ei se pare că ciripise, mă priveau cu mirare prin garduri. Parcă vedeau un strigoi. Nu se aşteptau să mă întorc. Da Vica mi-a ieşit în cale şi m-a luat în braţe. Toată noaptea a stat mută lângă mine. Când am vrut să-i povestesc, nu m-a lăssat, mi-a acoperit gura cu palma. A arătat spre perete şi parcă chiar clipea acolo ochiul dracului. "Nu-mi spune nimic", mi-a cerut ea atunci. M-am auzit doar oftând şi spunând "Nici dracu nu-i atât de negru precum pare"
De la acea întâlnire cu adjutantul tăiam doi viţei pe săptămână, îi tranşam, selectam carnea, o parte mergea la domnu colonel X, o parte la cantina partidului, pe din dos, bineînţeles. O parte la şeful de la Sanepid. Altă dată jucau fotbal cei de la judeţeana de partid. Venea comanda. Şi de la penitenciar veneau comenzi. Oameni grei. Nu, dacă mă întrebaţi, nu i-am văzut niciodată. Îmi aduceau oamnenii lui Dracu Gol marfa direct de la CAP. Cum, nu ştiţi ce-i aia? Cooperativa Agricolă de Producţie, averea obştească. Dimineaţa veterinarul făcea proces verbal pentru viţel: moarte subită, mort de diaree, mort de gălbează, mort... ce mai. Şi păpica pleca la domnii cu stele, cu epoleţi, cu... rahat. Mă rog. Păpica pleca, E deajuns.
M-au lăsat aş vreo cinci ani. După care pe Dracu Gol l-au cules într-o dimineaţă de pe drumul forestier, la vreo zece kilometrii de sat. Era călcat de maşină şi lăţit ca o scovardă. Unii spuneau că fusese după cerbi, avea şi acolo oamenii lui, care împuşcau cerbi din fondul de la Rotunda, unde vâna direct Ceauşescu, numai că cineva se săturase de el. Ştia prea multe. Pe mine m-au luat după vreo două luni. Au venit într-o seară. Erau patru, unul era procuror. Mi-au arătat mandatul, au mers ţintă în spatele grajdului, exact în locul în care îngropasem pieile şi borhoturile de viţei. Au dat pământul la o parte. Mirosea ca în cimitir, a hoit. Ca toată şandramaua aceea de comunism. Mi-au dat şase ani. Am făcut doi. M-a salvat revoluţia. La gherlă am avut noroc. Se zvonise că eu l-am călcat cu peridocu de lemene pe Simion. De aceea m-au poreclit Peridoc. Da, asta mi-a prins chiar bine. Mi-au luat puşcăriaşii frica. Da nu eu l-am călcat pe Dracu Gol cu maşina. În seara aceea mă văzuseră toţi beat criţă la birt, la "Nana". Birtul din sat. Aşa îi spunea. Cei ce m-au văzut au jurat că deabia mă ţinusem în noaptea aceea pe picioare. Chiar şi cei ce nu m-au văzut au jurat. Scăpaseră de un blestem: Dracu Gol. Nu cred că era cineva să-i fi părut rău de el. Nici chiar nevastă-sa. Că s-a căsătorit după un an. Cu adjunctul, cu Licurici. Apoi a venit revoluţia şi pe Licurici l-au alungat cu pietre din sat. S-a întors la el, în Regat, în locul natal, unde, cică s-a ales primar. Numai că l-a omorât şi pe el o căruţă într-o noapte. Era a ciurdarului satului, aşa am auzit. Se îmbătase la un priveghi şi plecase fără felinar, iar calul se speriase din senin. Şandramaua a dat peste Licurici care se întorcea pe întuneric de la o ţiitoare de peste vale. L-a făcut zdrenţe de carne. Ţâşnea sângele pe spiţele roţilor cum ţâşnea din spatele celor pe care-i tăbăcise el, atâţia ani, în cuierul din arestul poliţiei. Aşa mi-a povestit cineva. Da acolo i-a fost sfârşitu. Că nimic nu se întâmplă fără voia Celui Prea Sfînt. Prea ştia şi făcuse multe şi mult rău.
Da ce v-am spus eu, mă, mucoşilor, toate astea. Voi nu ştiţi ce a fost comunismul. Nu ştiţi numic. Mai aud pe unii spunând "comuniştii e buni". Nu e buni, mă, să nu poţi mânca tu vita ta, când nu se găsea nici urmă de carne pe tarabe. Să te închidă, pentru ce? Că ţi-e foame? Da alde Licurici şi cei pentru care am tăiat eu două sute de vite, cei cu feţe sibţiri, ei aveau dreptul. Aveau. Legea e pentru cei săraci, dar ştiţi ce, mă? E făcută de cei puternici. Pentru mine, pentru voi. Acu nu vă mai holbaţi aşa. Eu încă odată vă spun:"pereţii au ochi şi urechi". Aveţi de grijă. Din fiecare ungher poate spiona un comunist. Da să nu-mi spuneţi mie Peridoc dacă l-am călcat eu pe Dracu Gol. L-a călcat talpa iadului. Ssst...