Lasă că vor veni vremuri roz cu păsări mari
ciugulind din nori
noi vom sta pe burtă căutând zilele de dincolo
ar mai fi de cerut un ac și ață
de țesut amintiri, de brodat tinerețea
mașina de cusut arde în mansardă
bâlciul de joi s-a amânat sine die
nici apa nu mai curge în jos
suntem pe altă față dulce a Lunii
cineva ne-a luat scara, ne-a tăiat retragerea
vrem să fim singuri
mai avem doar țigări
abisul unei scrumiere
sparte

***

tu ești tot poezie,
ai o valiză la mine și o carte
și un genunchi
mi se pare ciudat că nu mai vine
vara în care
porneam să te întâlnesc
ca dorothy
pozând norii
și fiecare fundă era o bucată de pamânt
pe care nimeni nu pășise înaintea mea
înaintea ta..

***

ba aș zice să deschidem valizele
să căutam în ele memorii
poate ne găsim îmbrațișați într-o pictură atârnată de un perete oblic
sau într-o cafenea frecând genunchii pe sub masă a foame
cu multe adultere comise în camera de hotel
toată albă
toată spaimă
că nu ne vom găsi
undeva adânc în vară

***

uneori când noaptea se luminează de ziuă
îmi dau seama cum se poate sparge țeava minunată
prin care stelele au prins viață pâna la patul meu

și atunci se revarsă soarele, geamurile cu vâslele lor
de mătase reflectă feliile acrișoare
ale orelor fără tine

deschid fereastra. în camera de hotel ea citește.
valizele sunt aproape pregătite
langă mulajul motolit în cearșaful de ipsos greu

****

picture : Marinescu Dan