nicio zi nu-mi pare sigură
în încercarea de a evada
scapă numai poemul

de-o vreme unghiile roase de la o mână
mi-au adus aminte să nu renunţ la ce mi se cuvine
după lungi aşteptări
inimile bătute în cuie nu pot fi deschise
fericirea s-a împărţit direct de pe linia destinului
pe mine m-a socotit după vârstă
mi-a dat din ce-a mai rămas
mult prea târziu
zâmbesc
în trupul gol
moartea nu mă mai apasă pe suflet