Ca mai mereu, atunci când nu siluieşti limba pentru a încăpea într-un endecasilab iambic, oferi tribut stilistic/ ideatic prea mare versificaţiei, versificaţie care, aşa cum spuneam, foarte rar este acceptabilă, iar în fuga după valenţe lirice, mizezi pe construcţii (cel mult) suspecte de incoerenţă: "mușca zăbala-n veci" - ?! / "în rostuirea lui nu-i sens de glume" - "glume" pentru rimă - / "sunt rătăcit și-s fără de busole" - pleonastic / "zădărnicii în vremuiri postume" - manierism desuet/ "doar eu, precum în văz ițește treaba ?!... sunt înger" - virgulă între s. şi p.