lucian -
ziua este o gardă de ostași care silnic
îmbrâncesc soarele spre moarte.
înjură, blestemă și strigă de toate.
beau lângă foc veninul de șarpe.
cunună-mpletesc din ghimpi uscați.
din trestie sceptru fac și dau cu zarul
să-și împartă țoliu, golindu-și paharul.
fierb resturi de mâncare pe foc.
în umbre împrejur încing joc
noaptea întreagă urându-și noroc.
preamăresc ziua ce va să vină,
căci lumina va naște din tină.
o gardă de ostași vor silui
soarele după încă o zi.
fierbe tăcerea nopții. ascult!
ostașii își dezleagă singuri izvoarele.
ziua începe să moară. privesc soarele
cum încolțește ultimul gând.
Poezie:
Comentarii
bobadil -
Mircea, atentie la versurile "bea langa foc veninul de sarpe" si la "de procurator aruncata..." Apoi exprimari de genul "ziua sta sa inceapa" sunt perimate. Iar "soarele isi dezleaga singur izvoarele" creaza o imagine de tipul "soarele isi dezleaga singur sireturile" ceea ce nu ajuta. Daca vrei sa pastrezi aceasta sintagma (care, crede-ma este dispozabila in contextul poemului) si ti se pare ok, adica nu-i nici batrana (sintagma) nici urata nici falsa nici obosita atunci incearca "soarele isi dezleaga DE unul singur izvoarele". Grea e poezia Mircea, al naibii de grea. E mai grea ca predica, crede-ma. Si stii de ce? Pentru ca daca cititorul nu te iubeste cu adevarat pe final n-ai facut mai nimic. Predicatorul poate a reusit sa indoctrineze creierele unei multimi si iti doresti sa nu fi fost un escroc sentimental. Andu
lucian -
multumesc andule! dar, de! stii cum se spune: de gustibus...