O gaură neagră,
prăbușită prin timp
s-a rătăcit în inima mea.
Ghearele ei
își sapă sălaș printre atrii,
tot mai adânc,
mai departe.
Lumina lăuntrică,
deformată de sfericul spațiu,
mi-o răpește
torcând-o în fire-argintii de durere.
Îmi absoarbe-n spirale
bucuria de-a trăi,
amintirile,
prietenii.
Viața mea – cioburi de faianță veche,
se macină printre file și vise
În hemoglobina ce arde.
Încet,
încet,
mă umplu de neant,
mă dizolv
în esența nedevenirii.
Colo sus, doar vulturii-așteaptă
o nouă înmormântare în cer.
Poezie:
Comentarii
Sixtus -
Simbolistica cu trimitere clara la lasarea, pe un varf de munte, intr-o anumita parte a lumii, a celor decedati - prada vulturilor. Dar daca implozia intr- o "gaura neagra" nu cumva conduce la o "re-nastere" printr-un repetat "big-bang" (chiar daca pe alte meleaguri)?
Gebeleizis -
Mulțumesc mult de comentariu, dragă Sixtus. Versurile de mai sus m-au ajutat să mă eliberez (măcar parțial) de starea apăsătoare generată de întâmplările din viața mea din ultima vreme și să-mi mai regăsesc din optimismul de altă dată. Ultimele două versuri făceau, cum deja ai observat, aluzie la Tibet... Poate voi reuși chiar să scriu mai bine pe viitor. Am observat că încercările mele de versuri de altă dată erau prea repetitive și prea încărcate.
Dihania -
cu mai putine adjective, textul era si mai bun (parerea mea, evident) si se apropia prin minimalism mai mult de culturile est asiatice. dar, pe de alta parte, decriptat, textul ar fi devenit "lizibil" doar pentru un "ochi" mai experimentat
Gebeleizis -
Mulțumesc mult de comentariu, dragă Matei, dacă-mi vinne vreo idee de îmbunătățire în zilele următoare, voi face schimbăr in text. Și mie mi se pare că se mai pot scoate din adjective.