Bisectoare

Câinele alb cu lătrat roşu
a ales să stea cu noi fără să-i dăm de mâncare;
nu-i spuneam animalul nostru, nu ne spunea stăpânii mei,
dar îl luam cu noi peste tot, dar ne lingea mâinile peste tot,
când ne uitam ochi în ochi fără să ne auzim, lătra o dată,
când ne auzeam fără să ne privim, lătra de două ori,
când nu mai aveam nici ochi de auzit, nici urechi de văzut,
nu mai lătra.

O dată,
numai o dată a început să se joace şi el cu o piatră,
i-am luat-o repede, am strivit-o până la nisip
şi am început să măsurăm de câte ori dă din coadă.

Parcă atunci mi-ai spus că ochii mei au cam multe umbre,
parcă atunci ţi-am spus că urechile tale sunt cam clăpăuge.

Fireşte că,
în cel mai egal mod cu putinţă,
am tăiat în două animalul,
ca doi stăpâni corecţi.

Ne-am încărcat umerii cu jumătăţi de dreptate
fără să ne mai amintim nimic despre noi.