Un poem oarecum alambicat, cu multe întoarceri în sine. Destul de pretențios, departe de ieftina dragoste (știe autoarea ceva?) anunțată contrastant în titlu. Marina Nicolaev ne aruncă în față o lume în care sentimentul e desuet ori mereu întârziat, buna-cuviință dacă nu e demolată, e cel puțin părăsită. Orice se întâmplă, e accident, ne petrecem ființa la "second hand". Poemul nu-și propune valențe estetice subtile, deși rămâne surprinzător cu fiecare vers, ci își propune să dezbrace lumea pe care o trăim de o haină prea strâmtă, care, parcă, nu o încape. O lume în care totul trebuie să fie ieftin, iar dacă e scump, acum e la modă swarovsky, așa că "ar fi bine să nu ne mai vedem Feodor Mihailovici".