dincolo de Le Château de Papes
fețe animate plutesc pe creasta spumantă a cotidianului tangibil
realitatea își transcrie hemoragia de pictograme
în evanghelia zilei
nu ne mai vorbim
ne umbrim pe rînd cu tăceri
gesturi renunțate se mulează în jurul esențelor
Pont d’Avignon își aruncă metaforele în Rhône de secole
nu ne vom întoarce să dansăm aici niciodată
liniște voluptoasă în taxiul durerii
nu ne mai distingem mîinile se caută
atît de aproape de nebunie se întinde frenezia neatingerii
încît tentația respiră tot aerul din interstiții
Provence alternează lasciv cîmpii mov-galben
degete de lavandă greblînd coapsa grîului
St. Paul de Mausole ne închide în semiobscuritate de ziduri
arcade gotice întrepătrunse alterează percepția suprafețelor
strivește timpul dilată cavitățile septice
pacienți gălăgioși la baia zilnică din solariu
St. Bénézet separă apele Rhônului să reconstruiască podul
ilaritate atemporală în atelierul de artă Valétudo
Van Gogh nu a plecat rîzînd de aici
în camera albă disperarea se abandonează resemnării
natură moartă cu mere deshidratate în fructieră
pictor cu ochi devalizați în-măr-murind
unul din noi nu înțelege nimic de ce este lăsat singur unde se află
cuvintele mele se deplasează spre roșu gîtuite de sfinți
sărutul lasă impresiuni pe mimica umbrei internată într-o noapte
mult mai adîncă
St. Rémy de Provence, 23 iulie 2002
Comentarii
Sapphire -
Anca, dacă spun doar că aceasta este prima poezie pe care o postezi aici care îmi place, nu cred că e prea semnificativ pentru tine :-) Poate e mai important de ce cred că e o poezie bună. Pentru că vorbește despre locuri necunoscute eventual cititorului, reușind să-l facă să le vadă. Și nu ca și arhitectură neaparat, ci ca sentiment, ca exploatare la maxim a atmosferei. Mai consider reușit faptul că treci cu eleganță pe lângă descriptiv și ne aluneci cu dibăcie în unicul unei clipe. Că ne schimbi în mod repetat planurile, fără să ne obosești. Punctezi firesc momentele de ardere ("nu ne vom întoarce să dansăm aici niciodată", "în taxiul durerii /nu ne mai distingem mîinile ", "Van Gogh nu a plecat rîzînd de aici", "unul din noi nu înțelege nimic"). Și până la urmă trebuie să spun din nou: mie mi-a plăcut. Destul. Unde cred că mai poți reveni: "disperarea se renunță resemnării ", "degete schizofrenice de lavandă greblează coapsa grîului".
Aranca -
multumesc Sapphire. am apreciat sinceritatea ta. pe alocuri, am tinut cont de sugestiile tale, contrar asteptarilor. Van Gogh ramine in St. Rémy de Provence, cat sa-si inchida disperarea intr-o noapte mult mai adinca. eu la fel.