Astăzi,
stând de vorbă cu domnişoara Y
despre câtă botanică încape
în frunza stejarului,
am aflat că sînt singurul căruia
îi fierb în plină lumină oasele,
cum oasele sevei în
stoicul trup al copacilor.

Hello,
sînt domnul X
reprezentant al
generaţiei baby-boom,
primăvara fugită din ţurţurul morţii
deja mă cunoaşte
şi-mi vrea semnătura pe
cererea ei de azil politic
în faţa voastră şi-a veneratului
greenwich.

Voi,
audienţa,
dincolo de priviri,
păreţi un perete interior de biserică
pictat cu sfinţi anglicani,
aplauzele mă muşcă haotic de sânge,
simt nevoia să-mi pun un leucoplast
pe inimă.

eu şi domnişoara Y
intrăm în acelaşi microfon deodată,
ne plimbăm prin cabluri,
mufe, conexiuni,
difuzoare,
inspirăm decibeli
şi vorbim despre
cât de străină şi singură
se simte ploaia
pe străzile Londrei.