voi ţine un şarpe
tot ce rămâne
e mijlocul verii făcut inelar
când ieşeai cu umerii uzi din apă
şi nu însemna nimic
te zvântai fără urmă
lângă un bărbat oarecare
la fel de bine
îţi puteai roti ceasul pe încheietura mâinii
ai fi atins cu fruntea pădurea de corali
scufundato
mai bine te-ntorci în sufletul lemnos al mamei
cum se-ntorc spânzurate florile
în albastru
*
mormane de garoafe
mormane de garoafe roşii
din fiecare om întâlnit
moartea ridică o mână
dar eu
voi ţine un şarpe verde de coadă
la urmă îl voi repezi să muşte
în loc de strigăt ~~~~~~~
Poezie:
Comentarii
comentariu
Virgil -
îmi place textul şi se vede că autorul are îndemînare poetică. singurul loc unde mă "împiedic" puţin este ambiguitatea penultimului vers împreună cu explicaţia puţin prea clişeistică din ultimul vers. remarc "când ieşeai cu umerii uzi din apă/ şi nu însemna nimic" şi "mai bine te-ntorci în sufletul lemnos al mamei"
~
caminante -
Asa e, intuitia e corecta, ultima strofa mi s-a parut necizelata, m-am temut sa mai prelucrez de teama de a nu cadea in artificial. E remarcabil cand oameni care nu te cunosc, merg exact pe urma gandului tau.
De aceea mi-a facut multa placere prima parte a comentariului, mi-a dat curaj. Multumesc.
poate
Virgil -
poate nu ar fi rău să îți completezi profilul.
~
caminante -
sper ca acum e suficient de updatat. imi pare rau, n-am realizat ca nu era complet.
cristina
paparuz -
un poem tulburator
reverenta
~
caminante -
multumesc, m-am bucurat ca mi-ai citit un text peste care credeam ca demult s-a asternut praul.