ea purta o rochie de catifea albastră
(ca în cântecul lui bobby winton)
el nu ştia dacă sunetul blues sau
culoarea vibratto lumina noaptea
necazului său
ea era femeia cu care începeau toate
cu epiderma de catifea albastră
el era doar domnul singurătate
căruia îi erau adresate toate scrisorile
agenţiilor matrimoniale
(rămase fără răspuns)
încăpăţânatul domn singurătate
încremenit în pipăiala albastrului din acea
rochie "blue velvet" nepământesc de reală

el iubea o femeie înfăşată în catifea
albastră
(ca un ochi învineţit cu pumnul)
atât de sălbatic el iubea o femeie
încât fibrele acelea (textile)
nefiresc de străvezii
îngreunate de culoare
i se depuneau dimineaţa rezidual
ca o memorie în care nu eşti nicicând conştient
cearcăn albastru
înconjurul ochiului boţit de nesomn
când trezirea este doar aşa
ca o încercare de a pipăi aerul
cum pruncul orientându-se după ţâţă
steaua polară a neajutorării lui

el iubea o femeie albastră!