Mi se pare o poezie foarte echilibrată, chiar dacă e alcătuită dintr-un melanj de elemente, de la cele super-tehnologice și până la câteva oarecum neoromantice (”floare de mărgean” forțează la extrem accepțiunea). Sugestia fină, frizarea indicibilului, comparația surprinzătoare, finalul desprins parcă dintr-un scenariu suprarealist sunt doar câteva realizări de excepție ale acestei poezii care farmecă din orice parte ai privi-o.

Titlul m-a trimis cu gândul la poezia amintită de mine în titlul comentariului, a lui Dylan Thomas, și care e laitmotivul ”Solaris”-ului în realizarea lui Soderbergh (2002). Textul de față se dovedește o poezie a unui spațiu inefabil în care nimic imperfect nu-și poate găsi locul. E o formulă poetică, alchimică, a unui fluid ce te inundă încă de la primul vers și te scufundă în dulcea ”confuzie” descrisă în final.