Mişu forever

imaginea utilizatorului aalizeei
din seria "la colonelu"

întîi a venit o maşină roşie cu o girafă la volan. fredonînd i live my life for you girafa a clipit cam obraznic pentru gustul meu - ce mai faci Mişule? nu i-am răspuns. cum să răspunzi unei girafe care îşi scoate capul prin plafonul maşinii are picioarele din spate înfipte în carburator şi dă din coadă prin ţeava de eşapament? oricum creierii îmi zumzăiau ca o piatră de polizor! fii atent Mişule mi-am zis, piatra asta se sparge nu e bine fixată pe ax, auzi cum bate. şi chiar s-a spart. atunci au venit escadrilele de licurici, parcă erau Stukas-uri în picaj. un colonel dat în mă-sa de pus la punct – cizme lustruite precum oglinda veneţiană, epoleţii milimetric pe linia umerilor, şnurul parmac împletit mai ceva ca o coadă de fată mare – a comandat scurt bateriei antiaerine: foc!
un aghiotant cu uniforma prăfuită – în comparaţie cu el colonelul părea că e la operetă nu la război – a dat raportul. domnule colonel sînt gradul cutare, Kasparov, pe ăsta nu îl mai scapă nici dracu, s-a dus pe cer la vale! acum, dacă a fost cuminte poate îl primeşte Bătrînul.

şi te-a primit Bătrînul, Mişule? întreabă Marcel aşezat pe dunga patului de spital. ne ţinem respiraţia. două muşte mari, verzi se călăresc cu neruşinare pe fruntea lui Mişu dar sîntem aşa de concentraţi că nu ne pasă. aşteptăm cu toţii răspunsul. trece un timp. de ajuns încît vopseaua de pe noptieră să crape şi ea de oftică lăsînd la vedere rugina, un păianjen flămînd la pîndă.

da, m-a primit, Domnul are drag de ingineri şi îi ţine la masa lui. în schimb pe filozofi nu dă doi bani, sînt doar nişte salahori care măsoară perimetrul raiului cu băţul de chibrit. Socrate al tău Marcele nu ajunsese nici la un sfert de latură. şi măsoară de ceva timp, nu crezi?
pufnim, parcă sîntem nişte foci la gurile de aerisire. muştele zboară speriate.
bine bine zice Marcel, să trecem peste asta, şi? ce şi? Bătrînul e un domn, m-a întîmpinat amical, salut Mişule, cum găseşti lumea mea? nu ştiu Doamne abia am intrat dar aşa la prima vedere e frumos. acum ce era să-i spun, că-i prea multă iarbă? iarbă iarbă şi niciun bar, nicio groapă în care să-ţi rupi coastele!
e vreme pentru toate Mişule a zîmbit Domnul. pînă una alta, hai să facem cîteva partide de şah.
uite cum stă treaba omule - aici mi-a plăcut cum a spus şeful cel mare, omule! adică gata sîntem între noi, dacă mă ruga şi cu o votcă era de cartier – cîştigi rămîi, pierzi te întorci la boul de Marcel şi la gaşca ta de amărîţi.

amărîţii sîntem noi ăştia care au venit în vizită la Mişu. şi nu am venit cu mîna goală. la nunţi înmormîntări şi accidente trebuie să faci faţă. Mişu e un accident! Dorin Suveică croitor de lux a adus un pion din burete învelit în tafta – Mişule e surfilat la repezeală dar ştii că ţin la tine! Vali o pijama imprimată cu note muzicale, Gabi biscuiţi din care ronţăie tot el – Gabi eşti tîmpit! Marcel un dicţionar de filozofie şi logică de Antony Flew - sf. Toma d’Aquino, Descartes, Spinoza, Kant. un mare vax! şi Marcel şi dicţionarul.

totuşi posterul cu Bobby Fischer adus de mine îl dă gata pe Mişu. mă prinde de mînă, aşază obrazul ţepos în căuşul palmei mele – te iubesc Vlade! obrazul lui e un ou palma mea un cuibar. are ochii umezi şi catifelaţi de parcă sînt trecuţi prin albăstreală de rufe.
ştii mă Vlade mă – îşi strînge buzele între degete – bă idioţilor şi boule de Marcel îmi e dor de mama mă! Dumnezeu ăsta al nostru e cam agresiv în deschiderile de şah una două gambitul Evans dar cu mine a fost bun pînă la urmă. m-a lăsat să trec peste toţi căpriorii cerului într-un planor de diamant dar vă spun eu Mişu, în rai nu o să găsiţi nicio mamă.

Dorin Suveică răsuceşte o aţă trasă din pionul de tafta. Vali caută cheia sol pe bluza pijamalei. lui Gabi îi trebuie vreo două ore să pună un biscuit din care abia muşcase la loc în cutie. Marcel parcă e Sfîntul Simeon Noul Teolog. muştele au obosit de atîta dragoste şi acum stau cu picioarele în sus într-o pată de gem de prune. tavanul scutură peste noi o pulbere argintie. din rezerva alăturată se aude cum Dumnezeu respiră în valva unui aparat – pufff uffff puff uff puf uf.

Proză: 

Comentarii

Pi pătrat

Pirandellian la pătrat. Mă dusei să pun mâna pe o carte veche.

- iar din nou încă o dată -

Eu nu înţeleg, Raluca, de când şi până unde eşti tu îndreptăţită să intri prin subsolurile textelor, urechind oameni... Crezi că eşti un monument de moralitate? Ori unul de autoritate literară, barem? Sau ai impresia că trei cuvinte pe text scuză faptul că, iniţial, ai intrat ca să trimiţi la colţ useri?

Te rog, cred că a şasea oară, să te abţii de la astfel de practici!

- să nu trunchiem regulamente -

23.1. să se refere în primul rînd la
textul publicat

23.4. să se abţină cît mai mult posibil
de la alunecarea în comunicări personale - oare de câte ori a confundat Raluca site-ul Hermeneia cu messul?

"(aluzia cu margarina fiind inofensivă şi cu trimitere la un experiment literar din trecut, bine cunoscut pe acest site)" - când faci o aluzie, aştepţi efecte. Deci să fim totuşi sobri!

- încă o dată -

"nu inteleg in ce masura satisfactia matinala a unora este mai puternica atunci cand comenteaza cu margarina pe gura un om si nu textul acestuia." - comentezi comentarii. Şi nu în manieră polemică via artistic. Şi faci trimitere la un eveniment care, la vremea aia, a făcut scandal. Prin extensie, faci scandal. Mă repet: comentezi comentarii nepermis de des. Şi deschzi discuţii personale sub texte. Apoi te victimizezi. Te-am rugat de atâtea ori să încetezi... În schimb, mă pui să respir. Ok.

Pe viitor, o să fiu foarte atent.

- mda -

Iar tu întreci limita de jos a logicii. Eu fac intepretări ale comportamentului tău pe baza manifestărilor tale în spaţiul Hermeneia. Şi le fac pentru că trebuie să le fac şi pe acestea. Şi nu le fac doar vizavi de tine, ci vizavi de toţi userii, când e cazul. Tu nu faci diferenţa între o mustrare pe bază regulamentară, şi un atac le persoană. Nu ştiu de când suntem noi amici, aşa cum nu ştiu de când respectul se bagă pe gât. Eu, aici şi aiurea, pe alte site-uri, respect oamenii pentru ceea ce scriu şi ceea ce înţeleg din poezia veritabilă. Tu eşti talentată, dar departe de a-mi câştiga respectul literar. Punct.

- ....-

Nu ştiu de ce trebuie să dramatizăm aşa, ducând totul în extrem. Faptul a fost simplu: te-am rugat şi azi, ca în alte rânduri, să te limitezi la text. Nu ştiam că făcând asta, şi vorbind despre personalitatea ta artistică, te vei simţi lezată la persoană. Şi nu înţeleg de unde moda autosuspendării. Şi nu înţeleg de ce în public. Bineînţeles că fac şi eu erori. Poate uneori sunt mai caustic decât trebuie... Poate alteori sunt mai exigent cu un user, decât cu altul... Poate că nu sunt potrivit ca moderator. De aceea, în primul rând, eu sunt editor, nu moderator. Dar trebui făcută şi treaba asta. Nu pot să fiu cu ochii mereu pe site, deci nu pot răspunde viabil la observaţii de genul "dar la x aşa, iar la y aşa". Unele situaţii chiar nu pot fi tratate echitabil, pentru că (pardon!) contextul e de aşa natură. Uneori, trebuie să fii tranşant. Alteori, balanţă. Nu le nimeresc de fiecare dată. Eu spun să tragem amândoi aer în piept şi să mai vedem... Asta e "lumea-i cum este şi cu ea suntem şi noi".

Cu sincere scuze pentru Vlad, aceasta e ultima mea intervenţie aici.

subscriu la ce a scris Adrian

subscriu la ce a scris Adrian. și am ororare să îi văd pe editori „încolțiți” pentru că e absolut nedrept. dacă vreunul face o greșeală o putem îndreota dar convingerea mea este că niciunul dintre ei nu este rău intenționat. dimpotrivă. apoi ar trebui să ne rezumăm doar la ce se petrece aici și să nu transferăm situații personale sau alte incidente din exterior spre interiorul site-ului (sună cam aiurea ce am scris dar pricepeți voi ce am vrut a spune). some people really need to get a life. convingerea mea este că dacă ne-am strădui fiecare să respectăm nu numai regulamentul dar și „common sense” ne-am scuti reciproc de multe necazuri. cred de asemenea că ar fi preferabil să mai renunțăm la drame, istericale, quasi-șantaje, manipulări și alte folosiri bezmetice ale regulamentului sau a altor situații. am mai spsus-o și o repet: dacă am folosi numai 10% din toată energia asta emoțională ca să scriem poezie sau proză probabil că ar fi mult mai benefic.

Nu am răbdare

Nu am avut răbdare să citesc până la capăt această 'ceartă' ca să o numesc așa din subsolul acestui text dar ce am înțeles este că ea (cearta) a putut porni de la comentariul meu și de la posibila neînțelegere (frecventă din păcate) a userului Raluca Blezniuc cum că Luigi Pirandello a fost un scriitor nu doar respectat ci de alde mine chiar foarte plăcut, iar acest text mi-a amintit de scrierile lui... pirandelliene! deci nu a fost vorba de vreo injurie, Doamne ferește ci doar că, citindu-l pe el (textul) mi-a venit chef să pun mâna pe una dintre cărțile lui, carte veche.
Citind câteva comentarii desigur, mi-a venit să mă apuc cu mâna de păr, că tot sunt ca gardu', adică proaspăt vopsită.
În rest, numai urări de bine și spor la citit!