se arătaseră unii cu trîmbițe
-și trîmbițele acelea păreau capetele unor miei neînțărcați
ce miluire! frîngerea grumazului la primul păscut de smirnă
ce dare împrejur azimei fără miez!-
le era așa scîrbă de mers încît pășeau cu aripile
se lepădaseră de drum
precum pasărea în cuib de oul ei
un os fără măduvă o poartă fără intrare
atît erau! ochi și gene prelunge
o bătaie de aer doar cu lumină
pînă la tăierea de tot
ei nu călcau ei se purtau

au dat foile
și au citit fără să citească
- tu care ești întru toate și întru nimeni
semnul nostru de carte
lasă-ne pre noi grei de vorbele tale
iată pruncii pe care îi vom naște cîteva file mai încolo
la Rahila plîngîndu-și pe fiii

acum ridică-te
mi-au spus
îndoaie mierea cu apă și unge-ți trupul
nici o lucrare nu stă goală înaintea fețelor noastre
e clipa schimbării la față ca o desculțare a pielii de carne
vino! domnul a curățat grădina de mărăcini
azi te va trece prin ascuțișul ierbii
și o să-ți înflorească gura cu tăcere
ce armă mai verde vrai
ce murire mai dulce
decît o floare de cui pe buzele tale?