Sixtus -
(replică la Jester)
I
Mă uit în oglindă
mă privește
cineva
care rânjește
deși nu schițez
măcar
un zâmbet
II
Mă uit în oglindă
merg
în spate
eu însumi
dându-mi
șuturi
III
Mă uit în oglindă
e plină de praf
întind mâna
s-o șterg
nu există
nici o
oglindă
Poezie:
Comentarii
Younger Sister -
Citind chestia aceasta care nu știu cărei specii, genuri sau curente aparține, (poezie în nici un caz nu e) am senzația că m-am nimerit la curtea miracolelor, unde niște lelițe și-aruncă zoaie peste gard. Cînd dl. Peia publica o serie de texte "De-ale lui Terente", o făcea pentru a sublinia gradul de degradare la care poate ajunge cultura zilelor noastre, dar realiza aceasta cu o fină maliție, cu artă, cu știința cuvîntului . Mă întreb, tu ce vrei să dovedești? Este oare un site literar acela care permite publicarea unor asemenea texte și dacă da, mă întreb cît de jos se mai poate ajunge?
Sapphire -
Dragă Younger Sister, te asigur că suntem un site literar și că da, atâta vreme cât un text nu încalcă regulamentul, încercăm să nu limităm ceea ce se postează. Fiecare este liber să scrie atât de bine sau, de ce nu, de prost, pe cât poate. Singurele consecințe sunt, de exemplu, schimbarea încadrării dinspre autor înspre novice, sau invers (ar putea să mai intervină niște schimbări, dar despre fiecare lucru la timpul său). Aceasta nu împiedică pe nimeni, draga mea, să își exprime argumentat opiniile despre textele publicate, la urma urmelor, aceasta fiind cea mai bună "sancțiune" sau "premiu" pe un site de literatură. Te așteptăm așadar cu un astfel de comentariu, care să nască polemici literare, nu de alt gen. Cât despre textul de față, eu una găsesc că el are substanță și nu cred că se încadrează ca tematică abordată în aceeași categorie cu poeziile lui Ioan Peia, ceea ce nu înseamnă că fiecare dintre ele nu-și găsește locul și valoarea. Și mai cred, dar autorul ne poate contrazice, eventual, că nu este o poezie care să vrea să "dovedească" una sau alta, ci vorbește exact despre ceea ce anunță din titlu și subtitlu. Eu una personal aș fi renunțat măcar la titlu, ca fiind prea multe indicii, dar vezi, poate că autorul a știut el mai bine. Dacă primele două strofe nu aduc neaparat nimic nou (dar hei, e multă poezie mult mai slabă pe site și complet lipsită de conținut), ultima este surprinzătoare. Suntem propriile noastre oglinzi. Și poate nu chiar despre Jester era vorba.
rafael -
Tema oglinzii si toate interpretarile posibile pornind de la aceasta reprezinta deja un loc comun in literatura insa remarc modul in care Sixtus reuseste sa ipostazieze relatia fiintei umane cu sine, o legatura care poate fi reala sau nu insa care este in masura sa genereze acea tensiune de care este nevoie pentru ca omul sa se cunoasca mai mult decat epidermic. Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc", poate pentru a nuanta nivelul la care se afla subiectul, la care se adauga si utilizarea lui " în" fata de "la", desigur cu raportare la oglinda. Textul insusi este o colectie de trei cioburi si Sixtus are destul tact incat sa lase cititorului posibilitatea sa-si genereze propria oglinda, propria iluzie, as adauga ca si opinie personala. Cat dintre ceea ce suntem se exileaza prin ochi in afara noastra si cat se intoarce ca si reprezentare genereaza cu siguranta un paradox.
Sixtus -
Younger Sister, Îmi place revolta ta, soră mai mică (de fapt, având în vedere vârsta subsemnatului - că nu sunt femei s-o ascund - probabil nepoată). Comentariul tău vădește multă curățenie sufletească. Și spun asta pentru că o cred și nu ironic. Dacă vrei o "cheie" pentru textul meu, care nu se dorește a avea cine știe ce pretenții, atunci, te rog, citește cele de mai jos: "Abstracția azi nu este nimic altceva decât o hartă, o dublură, oglinda or conceptul. Simularea nu este nimic altceva decât un fiindul referențial sau un substitut al teritoriului. Ee este generarea prin modele a unui real fără origine sau realitate: un hyper-real. Teritoriul nu mai precede harta, nici nu-I supraviețuiește. Prin urmare, harta este cea care precede teritoriul - precizia unui simulacru - harta care naște teritoriul și dacă noi reânviem azi fabula, ea ar fi: teritoriul ale cărui zdrențe sunt slabe putreziciuni împrejurul hărții. Este realul și nu harta ale cărui vestigii subsistă acolo în deșert care nu mai este acela al Imperiului, ci al nostru personal. Deșertul realului însuși" (traducerea din engleză îmi aparține). (Baudrillard, 'Simulacra and Simulation', The University Michingan Press, 2004)
bobadil -
Eu as indrazni sa mai adaug la cele spuse de Gorun ca "realul", "actualul" nu exista in cuvantul scris, totul, dar absolut totul, in momentul cand este asternut pe hartie (fie ea si virtuala :-) devine fictiune. De aceea e bine sa lasam imaginatia sa zburde chiar si atunci cand, zicem noi, facem o exegeza sau chiar cand ne scriem memoriile :-) Iar post-modernismul este o contradictie logica, nu Gorune? Iar Homer a fost un mare post-modernist... Replica pe masura, multumirile de rigoare pentru penita de la "Jester" le adresez aici, unde isi gasesc mai bine locul, Bobadil.
Sixtus -
Boba, Pentru tine, altă interpretare (așa, pentru că îmi place contradicția). Faptul că întinzând mâna să "șterg preful" de pe oglindă constat că ea nu există, asta înseamnă că "oglinda" propriei conștiințe e o iluzie pe care, dacă reușim s-o depășim putem să privim detașați, ca "martor" tot ce se întâmplă. Dar pe "martor" cine-l poate descrie?
Sixtus -
Sapphire, "Suntem propriile noastre oglinzi" dar foarte putini suntem conștienți de acest lucru. Sau nu vrem să fim. Pentru că ne este teamă. Sau chiar nu ne place ce "vedem" acolo. Mulțumesc.
Sixtus -
Rafael, 'Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc"..' "mă uit" și în sensul de "a mă pierde", a uita de mine cel ce "privesc". Ai prins cumva și această idee. Mulțumesc
sebastian gris -
O poezie, foarte bine spus, in trei "cioburi".Gasesc interesant versul "dandu-mi suturi" care ne-ar putea dezvalui oglinda ce ne arata spatele si praful unui mers.Atat am avut de "adaugat", celelalte comentarii fiind foarte bune.MI-a placut! Cu respect, Sebastian