azi mă uitam la stâlpii de fier din gara de nord
și-mi imaginam câți bețivi s-au sprijinit de ei
probabil mulți și neimportanți
oamenii de fapt sunt neimportanți
așa ca mine și ca tine
când traversez strada mă aștept să fiu călcată de o mașină
nu mă opresc, continui să merg
de obicei ascult nightwish la mp3 și nu mai aud nimic
nici frâna nici înjurăturile
mă gândesc doar că poate ești tu
și sunt fericită că nu întorc capul
mă întrebai de ce adun bucăți din oameni și fac din ei spiriduși
așa cum din cuvinte hiperbolizez emoția
aș vrea să te las cu vorbele tale-nțelepte
cu textele tale despre cât de puternic ești tu
cu falsul ăsta care ți-a crescut în sânge decând.... numai tu știi
mă sting prea repede, nicio lumânare nu mă prinde din urmă
aș spune că mă golesc cu fiecare atingere
cu fiecare puls
monitorizată altfel, în alt stadiu al bolii
zombificat universul meu capătă sens
până când se va plictisi și moartea de atâta durere
până când voi spulbera liniștea unui mormânt
până când pulberea asta din mine se va desface
pentru totdeauna
niciodată...
oamenii ăștia care merg în fiecare zi îmbrăcați transpirați obosiți habar n-au pe ce lume trăiesc
așa ca mine și ca tine
Comentarii
bobadil -
Da, aici am citit un poem scris cu nerv. Imi amintesc de o discutie pe care am avut-o acum cativa ani buni la o cafea cu unul dintre membrii marcanti ai noului val douamiist, desi el e ceva mai batran chiar decat mine :-) Si dupa multe argumente pro si contra bazate exclusiv pe elemente de limbaj (evident nu ne intelegeam) am cazut amandoi deacord ca poezia trebuie sa aibe "nerv"... indiferent daca aceasta inseamna miscare, atitudine sau pur si simplu durere. Poemul acesta are din de toate cate ceva. Mai vad aici obiceiul Adei de a nu reveni pe text, obicei caracteristic orice ar spune oricine, unei varste superbe care, inevitabil, trece, ca o durere de masele. Unele pasaje ar merita rectificate, cel putin acela care aduce atat de mult cu "eu mor cu fiecare lucru pe care il ating...." (Nichita, Enghidu) Insa pentru acest frumos context poetic creat in jurul lui "asa ca mine si ca tine", rotund, simplu si sincer eu iti acord o penita de apreciere. Si poate ca, in viitor vei mai reveni pe texte, Ada. Pana cand vei ajunge sa stapanesti un teritoriu pe unde umbla, eu nu i-am vazut niciodata, doar am auzit vorbindu-se despre ei, inorogii. Andu
niculescu -
un text interesant (desi as putea sa-i gasesc unele chichite) in rest as vrea sa stiu daca nu cumva am omis cateva din "noile" reglementari ale limbii romane, dupa celebrele deja "niciun", "nicio" cu care nu ma voi impaca niciodata "decând" - o fi greseala sau ba? apoi in comentariul lui Andu "deacord" ? si alt cuvant pe care-l foloseste des "pentruca" ? cu respect si cu speranta ca-mi veti raspunde Ion Nimerencu
AdaBarc -
Andu, bucuroasa de trecere. marturisesc ai dreptate in ceea ce priveste reviziurea textelor, uneori, desi citesc ceea ce am scris, desi incerc sa corectez acolo unde si eu as simti dezacorduri sau 'asemanari' cred ca, cel putin la acest stadiu al poezie mele este nevoie de forma bruta si tocmai pentru ca momentul asta stiu ca trece... spre altceva fireste. dl. niculescu, acel decand este fortat impreuna, mi se pare destul de evident acest lucru. multumesc de apreciri Adriana,