nedorit sărut nefericirea mea asemenea cărților pe care nu le-am scris sau nu le voi scrie niciodată din frica unei tăceri incomode întotdeauna dragostea ca orice cuvînt lung dincolo de presupuneri și ambiguități are nevoie de o pauză de respirație un vid între facerea de copii și facerea de morminte condamnare la un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor
varianta originală
peste sărut
un
nedorit
nefericirea mea
asemenea cărților
pe care nu le-am scris
sau nu le voi scrie
niciodată
din frica
unei tăceri incomode
întotdeauna
dragostea
ca orice cuvînt lung
dincolo
de presupuneri
și ambiguități
are nevoie de o pauză
de respirație
un vid
între facerea de copii
și facerea
de morminte
condamnîndu-mă
la un trecut
fără măști
în cortegiul
meschin
al certitudinilor
Comentarii
Sapphire -
Are un aer deosebit poezia asta Virgil, un "je ne sais quoi", poate și senzația de picur creată prin așezarea cuvintelor, și tranșarea din "dragostea... are nevoie de pauză de respirație între facerea de copii și facerea de morminte"... Mi-a plăcut, doar comparația aceea "ca orice cuvânt lung" mi se pare că nu mai era necesară, poate unde ai vrut prea mult să subliniezi necesitatea pauzei de respiro de după... Dar poate că e vina mea, mereu văd prea mult :-)
Virgil -
mie nu-mi place nici "condamnindu-ma" dar inca n-am gasit altceva merci de trecere
Ela -
"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.
Dedal -
un gand-refuz asezat vertical, de sorginte cioraniana, pesimism cu valente cinice clare, fara turbulenta patimilor, ca o scara de mina, cu versuri adiacente, gen refugii, intr-o suspendare estetica bine conturata, cu fluenta primei parti rupta prin sublimari, printr-o tehnica specifica stilizarii, cu axul central al meditatiei prins intre cele doua faceri (“de copii” si “de morminte”), fara extensii sau spirale, ca un pivot al desertaciunii, vidului, lipsei “binelui”, “fericirii” (stergerea “mastilor din cortegiul meschin al certitudinilor”), obs: as inlocui ultimul cuvant (sunt destule solutii), rupe treptele ritmului si aglomereaza inutil consoanele (acel “ti-tu-di”),
alma -
Părerea mea e că singurul lucru care ar putea salva titlul poemului ar fi o aranjare a textului în formă orizontală, cu renunțarea la primele 3 cuvinte și la "condamnându-mă".
Virgil -
pai eu zic alina sa intorci monitorul la 90 de grade (counterclockwise) si vezi poate e mai bine asa eu tot n-am inteles de ce via sepia nu poate fi de la nord la sud ci trebuie sa fie de la vest la est
alma -
Pentru că, așa cum e acum, e 100% optzecist. Forma orizontală ar salva 80% dintr-o variantă postmodernă. Nu întorc nici un monitor, sper să salvezi titlul, cumva. Dacă nu ai înțeles, pot reveni cu amănunte.
Virgil -
adica optzecistii au scris vertical iar postdouamiistii trebuie sa scrie orizontal? asta e ideea? o alta implicatie a asertiunii tale ar fi ca optzecistii nu au scris postmodernist, asa e? de unde asta? si, da-mi un exemplu la ce intelegi tu printr-"o aranjare a textului în formă orizontală"
alma -
Am spus o variantă postmodernă, nici douămiistă și nici postdouămiistă. 1-2 cuvinte pe un rând ar presupune ruperea ritmului (respirației) și de aici... Ce aduce nou versul "peste", dar "niciodată", dar "dincolo" etc.? Am înțeles că vrei să creezi o idee de vizual cu "via sepia" (bun titlul). Oferă-i și o formă viabilă în prezent. "
peste un sărut nedoritnefericirea mea asemenea cărților pe care nu le-am scris sau nu le voi scrie niciodată din frica unei tăceri incomode întotdeauna dragostea ca orice cuvînt lung dincolo de presupuneri și ambiguități are nevoie de o pauză de respirație un vid între facerea de copii și facerea de mormintecondamnîndu-măla un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor" Despre filosofia poemului am aceeași părere ca și antecomentatorii mei.alma -
Revin, am recitit, cum îți sună textul fără "nedorit"? Pentru că ai, așa cum a precizat Ela, "ne / ne" care e aproape redundant stilistic. Știu că e greu să tai dintr-un text, dar uneori poate fi spre binele literaturii :).
Virgil -
care literatura? am schimbat oarecum
Ela -
Îmi place foarte mult varianta finală, interesant este că lași cumva cititorului tendința să continue gândul tău. Frumos realizat acum.
alma -
Evident, literatura română și universală :). (Îmi place cum ai aranjat variantele, chiar foarte mult. Rămân la părerea mea că poemul ar avea de câștigat dacă ar începe de la "nefericirea", pentru că nu am găsit nici o legătură între "sărutul nedorit" și ce este prezentat - reușit - ulterior).