Au fost scrise, iată, aceste sechele indică exact,
diminețile orașului, mașinile
salubrității cărând la gropile de gunoi
melancolia fetelor părăsite, tristețea
bărbaților striviți de singurătate, umbra
în fulgarin a tinereții depărtându-se
pe lângă zidul mâncat de ploaie, cu gulerul ridicat,
zidul mâncat de ploaie și ploaia care
mănâncă zidul (tu așteptai
în gara pustie, impiegatul
de mișcare ieșea din birou scobindu-se-n dinți,
duhnea a salam cu mult usturoi, te privea,
floare tânără, îți lua măsura
coapselor, își imagina
probabil sexul tău mic, mișcările tale
de dragoste - les mouvements clonique),
scrise gările (cu scena aceasta cu tot), răceala
geamantanelor în care femeile
își duc toată viața am scris-o chiar eu, câteva
fotografii în alb-negru și multă, multă resemnare. Au fost
zugrăvite balcoanele, curțile interioare, aventurile
pe un centimetru pătrat, izlazul
de la marginea târgului, tufele de răsură, stindardele
lor semnalizând în imensitate, sărace,
mașina devorată de lanul de grâu, calul ucis în zori.
Au fost scrise
cimitire (marine) sub ploaie, străzile melancolice
din spatele școlii de fete, antologia Spoon River, apoi
Bulzești, Manhatan, Ohio, London, Dolhasca, Găești.
Au fost scrise
ierburile crescând printre dalele peste
care calcă sandaua femeii, desenată
sandaua aceea, stația de benzină
copleșită de mirosul de grâu, cofetăriile,
piețele, mulțimile, bulevardele, aeroportul
internațional Otopeni, (inter)secția de miliție, sta-
tuia din piața centrală, vitrinele cu
lanterne și gem de porumbe, literatură
și asparagus (cenzurat! cenzurat! cenzurat!).

Și iată, acești
băieți dintr-odată hazoși și foarte ironice fete -
blugi, reiați, geacă, bumbi metalici, semințe, paiete,
neoromantism, neon, neopren, precum și
bunicuța Anabell Lee,
gătită ca papagalul Coco:
funde verzi, bete roșii, cizmulițe maro
(fugi, soro, că mor,
cică literaturii i s-a cam croncănit: nevermore!).

Mai la vale,
avangardele-n zale
mitologicale: chimirul și pirul,
caracuda, caracatița, calomfirul,
cașalotul, castravetele, crida,
chiparosul și cheia franceză
(pentru ce? întrebă un consumator
cu înfățișare obeză,
pentru ce, da, pentru ce?...stimabile, sunt și eu...
nembru...cioclopedică...hâc!...literară...română...
Ca să vezi, îl trage un altul de mână,
mai zici că-mi ești prieten...și: pac! pac! - două palme,
poftim, să mai faci, magariule,
des mauvaises plaisanteries!);

dar eu tot
M-ATÂRN DE TINE, POEZIE, deși
au fost scrise
toate lucrurile permise
și câte alte,
mai scăzute ori mai înalte: vaselina și frișca,
ghilotina, sabia, toporișca,
biciul și briciul, moartea și măscăriciul,
inefabilul și cartoful,
mandrilul și maloteaua, malacul și malacoful,
ghimpele și ghimpații, proletarii și împărații,
budoarul și buda,
vulpea liberală și paparuda,
steaua și pătrunjelul, Nastratin și inelul,
pulpa și Mielul
Domnului carele
și-ascunde picioarele,
împleticitele,
de când PÂINILE, STRĂCHINILE, CUȚITELE
CU TOATE LUCRURILE DE ARAMĂ ȘI FIER
S-AU ÎNĂLȚAT ÎNTR-O NOAPTE LA CER.

Și s-au scris, cum v-am spus,
laboratoarele, arsenalele, semnele minus și plus,
miasmele, miresmele au plecat la plimbare,
toamnă aseptică, bâlciul se sparge,
TOACA RĂSUNĂ MAI TARE...

Cam asta e totul. Printre cutii
de conserve, resturi menajere, raze moarte, hârtii,
mai la marginea târgului de cuvinte,
singurătatea mea ca și înainte
se roagă sub sabia ascuțită a numelui său,
cu grumazul plecat: aveți pietate,
fiți mizericordioasă, cucoană,
încă o clipă, domnule călău!...