aceleaşi ploi… bacoviene stări!
toţi îngerii s-au scuturat, plăpând,
ca o cerneală scursă-n călimări.
se frânge miezul serii, tremurând.

e frig. un frig alunecos şi greu.
nu-mi amintesc de câte vieţi mă caut.
aud cum blând oftează Dumnezeu
cu vocea Sa de adevăr şi flaut.

mi-e dor să uit. învaţă-mă să fiu…
un plâns căprui se clatină a şoapte,
ridică-mi, Doamne, stânca de târziu,
întoarce-mă din teamă şi din noapte.

peste lumina gândului Tău bun
miroase a-nceput şi-a caprifoi.
Te rog să-mi dai tăria să apun
în linişte, visând aceleaşi ploi…