Atlet de noapte
la suta de metri gânduri plat,
mi-o iau înainte,
rămân în urmă,
nu mai recunosc nicio obsesie rujată vişiniu,
niciun umăr artezian,
nici măcar nimicul.
Aleargă boul de parcă ar alerga cu tălpile mă-sii!

Între linii,
am turnat şapte plozi cu speranţa
şi i-am trimis la cerşit;
s-au întors mari,
cu ţâncii lor de mână.

Am stat doar cât să nu-mi pară totul continuu,
cât să mă contureze femeile,
apoi să mă înlocuiască pe-o sumă de clipe şi-un cântec,
cât să fumez un chiştoc de luceafăr,
cât să-nvăţ pe de rost alţi ochi,
verzi ca emoţia dimineţii,
cât să-mi dezmorţesc absenţele,
cât să întreb „cât”.

Acum, opreşte-te, fugăritule!
Curând se va lumina,
ne-om recunoaşte,
şi va fugi
fiecare
pentru el.