m-am hotărât să nu mai scriu poezie decât despre gesturi măreţe
voi evita volutele de mică amploare ploile reci de toamnă şi despărţirile
voi omite sentimentalismele durerea singurătatea lipsa poftei de mâncare
sufletul suferinţa melancholia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni
voi scoate din vocabular eu împreună cu mine şi mie
despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi
cu cât vor fi mai puţini cu atât mai lungi epopei
voi scrie la apocalipsă sau măcar la un tsunami mai mare
poate la un cutremur de peste 9 grade richter
într-o metropolă aglomerată cu victime sigure şi zgârie-nori
un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru
pentru ca sângele să se scurgă liniştit
ca măduva prin oasele metroului
voi scrie despre lebedele negre despre pasărea de cenuşă
despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor
voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice
îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă copleşitoare iubire
îmi voi căuta printre ruine prietenii câinii lor jocurile lor preferate
le voi număra cicatricile organele visurile speranţele
nu despre ei voi scrie au fost şi sunt mărunţi
fac greşeli mari şi gesturi de mică amploare
voi scrie despre experienţa lor exotică
despre marea mirare a acelui moment
în care au înţeles că au trăit în miracol
atât amar de vreme fără să ştie
voi scrie despre marea trecere marea apa
marea lăcomie şi mica întâmplare a naşterii unei lumi
intrată în cartea recordurilor
ca fiind cea mai bună dintre lumile posibile
pentru mine şi sufletul meu chinuit
în care eu trăiesc alături de ei
gesturi mărunte
Comentarii
da, chiar de poche. cred că
Virgil -
da, chiar de poche. cred că vei mai reveni pe text cu retușuri. dar asta nu înseamnă că nu este un text bun. bombastic pe alocuri, dar cred că asta ai și vrut.
Superb poem de o verbalitate
margas -
Superb poem de o verbalitate aparte, o combinație aici doar de solomon știută între peiorație și vibrație în favoarea celei din urmă.
Și da, cum subliniază și Virgil, chiar de poche.
Un poem cât se poate de inspirat.
Margas.
P.S. De eliminat totuși cacofonia de pe final 'ca cea mai bună dintre...'
dragii mei, ma bucur ca ati
solomon -
dragii mei, ma bucur ca ati citit si v-a placut. poemul a fost modificat de cateva ori dupa postare. de multe ori, se vad mai bine neregulile intr-un alt format. e bine ca s-a observat si autoironia. pana la urma, arta are priza la public prezentand personaje exceptionale in situatii banale sau personaje banale in situatii exceptionale, nu?! poate si despre asta ar trebui sa discutam aici. exista opinii pro si contra. sigur este ca, daca artistul nu reuseste sa exprime aura exceptionala a banalului din opera lui, textul va deveni plictisitor si nu va avea parte decat de contemplare partiala si opinii complezente.
las şi eu un semn de
mignona -
las şi eu un semn de apreciere
pentru un poem încântător atât prin imaginile create cât şi prin modestia desprinsă din final
" cea mai bună dintre lumile posibile
pentru mine şi sufletul meu chinuit
în care eu trăiesc alături de ei
gesturi mărunte".felicitări!
apreciz pe cei care apreciaza
solomon -
apreciz pe cei care apreciaza modestia, Mihaela. ma bucur mult ca iti place poemul. multumesc.
Cristina, accept suficienta doar la cei foarte tineri, la "promoteii" carora nu le pasa de pretul kilowattului, pentru ca nu-l platesc ei. inca au voie sa creada ca au inventat ceva sau au habar de ceva. maturitatea, insa, te obliga sa accepti ca nu stii absolut nimic si e intelept sa te resemnezi.:) am trecut pe acolo. nu ma pot opri sa nu ma minunez de acest paradox: cu cat stii mai putin cu atat mai mult ai impresia ca stii totul si invers. multumesc.
si tu pe a mea. mi se intampla des:)
M-am hotărât să nu mai scriu
GD Toma -
M-am hotărât să nu mai scriu poezie, decât despre gesturi măreţe. Voi evita volutele de mică amploare, ploile reci de toamnă, şi despărţirile... Voi omite sentimentalismele, durerea, singurătatea, lipsa poftei de mâncare, sufletul, suferinţa, melancolia şi alte prostii care nu interesează pe nimeni - voi scoate din vocabular, eu, împreună cu mine şi mie.
Despre eroi promit că voi scrie tomuri întregi. Cu cât vor fi mai puţini, cu atât mai lungi, epopei, voi scrie la apocalipsă sau, măcar, la un tsunami mai mare (poate la un cutremur de peste 9 grade richter).
Într-o metropolă aglomerată, cu victime sigure şi zgârie-nori, voi scrie un reportaj poetic de pulitzer împănat cu poze alb-negru, pentru ca sângele să se scurgă liniştit, ca măduva prin oasele metroului.
Voi scrie despre lebedele negre, despre pasărea de cenuşă, despre prăbuşirea piramidelor în groapa marianelor; voi descrie ce va rămâne după ce plăcile tectonice îşi vor freca şoldurile într-o măreaţă, copleşitoare iubire - îmi voi căuta printre ruine prietenii, câinii lor, jocurile lor preferate... Le voi număra cicatricile, organele, visurile, speranţele...
Despre ei voi scrie. Au fost şi sunt mărunţi, fac greşeli mari, şi gesturi de mică amploare; voi scrie despre experienţa lor exotică, despre marea mirare a acelui moment în care au înţeles că au trăit în miracol atât amar de vreme fără să ştie; voi scrie despre marea trecere, marea apă, marea lăcomie, şi mica întâmplare a naşterii unei lumi intrată în cartea recordurilor ca fiind cea mai bună dintre lumile posibile.
Pentru mine şi sufletul meu chinuit în care eu trăiesc alături de ei gesturi mărunte...