
***
a câta moarte-i asta? întrebam
pipăind șuvițele luminii
și cât va dura amețeala jilavă,
golul care mă soarbe ca pe ultima picătură de sânge?
cu ce haine se-mbracă o dragoste făcută pământ
și de unde-și culege sămânța?
mă privesc în oglindă și chipul meu tace.
umbra i se lovește de pereți și niciun ecou pe aproape,
să-i toarne credință în pumni.
doar pulberi și așchii, hrana rece a clipei,
pustiul și numele lui
înfășurat la pieptul amintirii
ca un ștergar decolorat și rupt.
mi-e sete. primăvara scâncește la ușă,
se miră că nu-i nimeni să-i deschidă.
Poezie:
Comentarii
Un text autentic şi dureros; ca un râu cu un ultim
a.a.a. -
Un text autentic şi dureros; ca un râu cu un ultim deget de apă, din care bea o impala rănită.
(poate mi se iartă şi mie lipsa argumentelor)
parca as fi citit o primavara aducatoare de moarte...
kalipeto -
parca as fi citit o primavara aducatoare de moarte...
Adrian, Silviu, mă bucură mult semnele voastre,
Sancho Panza -
Adrian, Silviu, mă bucură mult semnele voastre, mulțumesc pentru ele! :)
m-oi gândi, Raluca, când textul se va fi
Sancho Panza -
m-oi gândi, Raluca, când textul se va fi răcorit...
mulțam de semn.
Frumos. Metafora nu se va decolora niciodata...
queen margot -
Frumos. Metafora nu se va decolora niciodata...