Ziua sărută pământul şi pleacă,
în urmă rămân halucinaţii, arbori plângând,
păsări care nu s-au trezit niciodată.
Două molecule de timp se despart, aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea - plină de
frecvenţă şi ritm, ceremonioasă şi caldă, pasională
pînă la lacrimi.
Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă,
în urechi catedrale îmi păzesc liniştea şi dintr-odată
pe genele ierbii ca în filmul gone with the wind se
aşază noaptea cu trusa ei de culori. Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi
dă să picteze.
Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv. Aţîţat de
lună un câine schelălăie. Râsul ielelor umflă
laguna. E un tablou care îşi creşte îngerul singur.
Sătul de tabú aştept luntraşul să-mi treacă
dincolo
somnul.
Comentarii
vasăzică,
Ottilia Ardeleanu -
somnul numai cu luntraşul are treabă! îmi place finalul acesta conotativ. strofa mediană este super. se pare că şi tu ai o trusă de ustensile de scris care face minuni. treaba cu halucinaţiile - şi cred că intenţionat ai scris "haluginaţii", ca să vedem ce ţi se întâmplă - de la iele ţi se trage, cu siguranţă. şi ştii ceva? tocmai pentru că ai spus "Midnight taboo" am fost curioasă, na! şi mi-a plăcut peste ce am dat...
visam frumos,
nicodem -
de ce m-ai trezit?
mulţam pentru ginaţiile alea. eram sub spell.
.
bobadil -
Rămâi sub spell te rog și nu trezi curând.
Oamenii sub spell sunt favoriții mei, doar să nu se trezească brusc scriind poeme cu arbori plângînd, păsări care nu s-au trezit (yeah) niciodată, oglinzi de piatră, etc etc... mai ales un câine care o lălăie... probabil că există iarbă de mai bună calitate chiar și pe piața liberă din state, însă probabil, costă 10 dolari mai mult gramul.
Un poem foarte slab plin de clișee și fundamental urât, inestetic adică.
Acest autor știe să scrie, dar cu o condiție, cenzura! Pentru că în mintea lui se petrec lucruri ciudate.
Nu-i dați frâu liber lui Nicholas că dăm de belea.
Întrebare
De ce publici așa de mult lately pe aici Nicholas?
Te simți inspirat?
Din ce citesc, NIET!
- barbut de vorbe -
a.a.a. -
Da, e un text fără discurs, care se despleteşte într-o retorică imagistică de la început până la final. Travaliul pedant este extrem de limpede (" arbori plângând/ Două molecule de timp se despart/ Martor la capitularea luminii îmi curăţ ochii de larmă/ în urechi catedrale îmi păzesc liniştea/ pe genele ierbii... se aşază noaptea cu trusa ei de culori / Mai întâi din mănuşi
îşi scoate un deget să pipăie aerul, îşi aprinde ţigara şi dă să picteze" etc etc), mimarea trăirii se arată prin contrastul dintre încercarea firescului şi limbariţa lirico-demagogică (exp: "aşa cum
văzusem în satul natal despărţirea" vs "Oglinzi de piatră pendulează între mine şi cer,
cuvântul e un pontonier impasiv."). Nu există nimic veritabil aici, nicio tresărire de cuvânt, nicio expresie spontană care să se afle în corespondenţă cu necesitatea şi valoarea de adevăr a unui sentiment. Există doar un fals care poate înşela doar oameni care nu ştiu cât este de uşor să construieşti o imagine metaforică. Cred că autorul a dorit să ne arate forţa sa de creaţie... una amorfă şi fără daimon, fireşte.
da domnule,
nicodem -
trăgând linie şi făcând suma, textul e atât cât să-ţi arunci mucii pe el. o spune bobadil, care are o acută impotenţă poetică.
bobadil e ăla, ştiţi, care pune textele altora pe seama lui sub influienţă. comentator flecar şi atât.
adriane, se poate să ai dreptate, pe bune. ai încercat să faci critică literară dar nu poţi nene, că tu eşti filosof. oricum, voi ţine cont de observaţii. Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat şi m-aţi luat drept cretin. recunosc totuşi că textul e amorf.
- ... -
a.a.a. -
"Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat"
D-le Dinu (şi dacă tot suntem la domnit, vă reamintesc că numele proprii se scriu cu majusculă. Altfel, la fel de bine în loc de "adriane" aţi putea să scrieţi "mocofane", sau orice altceva de prin zonă) nu înţeleg de ce trebuie să(-mi) răspundeţi ca la uşa grajdului... Şi nici măcar nu e a suta oară. Vă rog să vă recalibraţi vocabularul şi să-mi citiţi comentariile mai puţin încrâncenat... poate veţi descoperi şi nişte soare printre pete.