Când mi-au crescut pe palme și-n suflet aripi mari
Am debarcat dincolo de granițele zilei,
Am agățat surâsuri pe buze de quasari
Și-am contemplat tăcerea cu vorbele pupilei.
Mă ridicam aevea prin spațiu și prin timp
Sorbind cu reverență răstoacele din stele
Lăsând din loc în loc un ager anotimp
Peste câmpii udate cu lacrimele mele.
Și m-am oprit la poarta zăpezilor de foc
Unde stăteau de pază cometele ascete
Iradiind lumină, și porumbei în cioc
Cu frimituri de ere, nuceturi și secrete.
Se sprijineau pe ceruri cuvintele idei
Ce le dădusem drumul din harta întâmplării
Sunând misterios, ca niște clopoței
Descătușați de trudă în pacea închinării.
Am înțeles bucoavna cupolelor de dor
Spre care zboară-n taină oftările iubirii
Ca un fitil de raze, ca un angelic cor
Cântând pe orga clipei halelul nemuririi.
Comentarii
bobadil -
Nu am reusit sa inteleg pe deplin ce sta scris aici, desi am cateva diplome cu care nu vreau deloc sa ma laud acordate de Observatorul Astronomic din Bucuresti chiar din mana Dlui Sangeorzan in anii 80 90 pana a plecat domnia sa de acolo. Insa apreciez aceasta tentativa de astro-poem este un gen mai rar... nicodem, daca vrei sa aprofundezi pe tema asta eu te incurajez. Cunosc multi oameni care fac si muzica si poezie pe teme astronomice. Cred insa ca ar trebui sa te hotarasti asupra perspectivei... stiintifice sau religioase, parerea mea. Apoi... munca multa si succes!
nicodem -
bob, e un poem a la nicodem, cu tenta cuminte si dibla pe umeri. n-am stiut ca esti carturar cu multe diplome - vom deschide un chat pe teme observatorice, undeva pe la coada diverselor noastre postari...