Borges spunea că nu trebuie să-nțelegi o poezie, ci trebuie să te lași purtat de muzicalitatea cuvintelor, de tensiunea acumulată în ele. Era vorba, mai ales, de poezia scrisă într-o limbă pe care n-o cunoști. Dar eu mă folosesc de exemplul ăsta să remarc dicteul tău melancolic :"fumam frunze de măr…", orgolios- represiv :"te vreau și eu țigară dar tu îmi dai doar un deget fără filtru" visul erotic. "scoica ta închisă peste mine - un stor ascunzând nepermisul… fără perlă te fumez toată", apoi răbufnirea malițios-sentimentală din final. La nivelul logic, contextele semantice se sfarmă, cheia acestui text frumos e în suprarealism. Da, îmi place muzica lui.