e una din acele zile
ca un avort spontan
de penumbre
ca o cădere nervoasă
în hohote postume
el pășește apăsat
printre lucrurile mele mărunte
pe o piele de pește
mă privește negru
pătrunde
cu un ochi de preot tînăr
în așteptarea sicriului
ea mă salută prima
jonglează
cu un zîmbet
inconștiență sublimă
gura ei mare perfectă
ca o intrare spre uterul sufletului
se apleacă putin înspre mine
dezvăluindu-și coapsele tîmplelor
parcă ar vrea să m-atingă
impuls neverosimil de sorbire
îi simt răsuflarea ca o primăvară strivită
acrișor sub copite de cerb
cu degetele nestăpînirii
îmi caut pielea mugurii viitoarelor frunze
ramurile retractate în rășină și în sîmburi
el își respinge umbra
ca pe o primă rușine
împingînd-o învinuită spre mine
ea se desprinde din somn
și crede minciuna ce vine
cu cheaguri de sînge
înainte de vreme
și curge
stîrpitura dintîi