Virgil -
soției mele
prin orașul nostru iubito
banchetele negre din lemn
ale tramvaiului
sînt cel mai puternic afrodiziac
dar tu știi asta
la fel cum știi să te cufunzi în ochii mei
adînc pînă la capătul gîndurilor
ca într-o scăldătoare
a siloamului
din care lucrurile schilodite ale trecutului
se ridică buimace
doar toamna se lasă
călcată de roțile albastre ale tramvaiului
fără să știe că noi
am inventat un octombrie
pentru totdeauna
Poezie:
Comentarii
Sapphire -
Ma las coplesita fara de voie de dulcele-amar al acestei poezii, de puterea ta de sugestie a unui imposibil perpetuu prin alaturarea albastrului cu "neculoarea" negru - suspendarea trecutului ca o umbra peste realitatea cunoscuta numai de doi. Am impresia ca am asistat la o mica sceneta de teatru, foarte "aproape", asa cum numai in fata scenei te poti simti, de personaje. Am o mica retinere la "La fel cum stii sa te scufunzi in ochii mei", si cred ca stii de ce, dar cred eu ca nu ai putut opri versul asta. Poate renunti cumva la "in ochii mei", sau gasesti alta expresie, nu stiu... dulce rau.
Virgil -
Mulțumesc de trecere Bianca. Zîmbesc și mă gîndesc la cîtă vreme a trecut de cînd ne-am citit textele prima dată. Am încercat să modific puțin. Nu știu dacă mi-a reușit.