nu îmi este frică de cuvinte
ci doar de inutilitatea lor
coridoare lungi în imensitatea unui spital
doar vîntul mai bate
nimeni nu mai suferă
nu mai privește spre tavanul coșcovit
cu ochi înfierbîntați de nesomn
nimeni nu mai geme nu mai urlă
nu se mai roagă
nu mai așteaptă înfrigurat
o veste
nu îmi este frică de cuvinte
mă îngrozește doar gîndul că într-o zi
nu vor mai însemna nimic
vor ieși din noi
șomeri concediați
președinți pensionari
vom rosti cele mai teribile lucruri
ca pe un supliment al respirației
vom privi în gol
și nu ne va uimi nici măcar ecoul
acelor cuvinte
nu îmi este frică de această perspectivă
ci doar de gîndul
cumplit
că ar putea să se întîmple
și nu voi simți
nimic