Briciul îl am de la bunicu. L-a avut timp de trei luni, pe front, în al doilea război mondial. După trei luni a fost împușcat în piept. A supraviețuit. A murit devreme, la 65 de ani. Niciodată nu a vrut să plece la război. Detesta violența. A trebuit să plece și s-a dus. Toată lumea în sat îi spunea “Domnul Ionel”. Niciodată n-a fost tovarăș.

Pe front l-a prins iarna lui ’43. În fiecare dimineaţă se trezea înaintea tuturor doar ca să aibă timp să se barbieresca în tihnă. Unde şi când putea. Era tabietul lui. Când a plecat pe front şi-a luat toată trusa de care era foarte mândru: pămătuful din păr de bursuc, coarda de piele, piatra acră şi briciul. După o lună îşi freca faţa cu săpun, ascuţea briciul pe partea interioară a curelei şi-şi revigora tenul doar cu apă rece. Obiceiul, în schimb, rămase neschimbat. Îşi avea bucla lui atemporală.

Briciul e Solingen, cu lama din oţel şi cu mâner de lemn de măslin. Mi-am făcut o barbă de Moş Crăciun cu un pămătuf din comerţ. Încep să tai forme.

Briciul l-a scos o dată. În tranşee, înainte să fie împuşcat, au avut parte de o ambuscadă. Bunicul s-a prefăcut mort iar când un rus a venit să verifice pagubele, bunicul i-a bărbierit suflul. O lamă nemţească a mângâiat gâtul unui rus. S-a umplut de sânge pe mâini şi faţă. Sângele cald, proaspăt, i-a alimentat sentimentul de invincibilitate. După două zile a fost împuşcat în piept.

Bunica spune că am urechile şi ochii lui. Când eram mic mă supăra tare acest lucru. Îmi doream să semăn cu tata. Leit cu tata. Ca să mă tachineze, sora mea îmi spunea că mama m-a făcut cu un olandez. Plângeam trei zile.

Bunicul iubea viaţa. Iubea şi alcoolul. După război şi-a deschis o crâşmă. Un birt. Birtul satului. Era cel mai bun client. Pleca dimineaţa devreme, după ce se bărbierea, şi ajungea acasă seara târziu. Beat. Vorbea mult. Îi plăcea să povestească cum era viaţa înainte de comunişti. Vorbea mult şi tare.

Dacă te uiţi în ochii unui om se spune că poţi să-i vezi sufletul. Nu ştiu de ce folosesc briciul. Nu l-am cunoscut pe bunicu. Sau cel puţin nu am amintiri care să conteze. Ştiu că avea o geantă din piele, aşa cum am eu acum pentru laptop, în care ţinea o grămadă de hârtii. Şi ştiu că fuma. Fuma mult şi mirosea tare a horn. Cam atât. Restul de informaţii sunt frânturi prinse de la bunica sau părinţi. Semăn cu un cvasi-necunoscut. Cu un fumător. Cu un alcoolic. Cu un om ce a luat o viaţă. Cu un om care a făcut puşcărie de două ori după război. Nu pentru că se împotrivea sistemului, ci pentru că nu-i dădea sistemului ce era al lui. “Îl şmecherea”. Aşa îi place bunicii să spună. Îmi place să cred că semăn cu un nesupus care-şi căuta dreptatea. Dar, în schimb, cred că, mai degrabă, am ochii şi urechile unui nelegiut. Nu. Nu era nelegiut. Era deştept. Şi este bunicul meu.

Bricul mi l-a dat bunica la 18 ani. Am început să-l folosesc la 33. De fiecare dată când ajung cu lama pe lângă jugulară mă pufneşte râsul. Până acum vreo 2-3 ani, mă sinucideam de vreo 5-6 ori pe lună. Era scăparea mea când nu înţelegeam de ce, cine, unde etc. Nici acum nu înţeleg nimic. Niciodata nu cred că aş fi putut s-o fac. În privinţa asta o moştenesc pe bunica. “Ţin capul sus ca şarpele”. Are 85 de ani, l-a îngropat pe bunicu, vreo 2 surori, un frate şi încă merge duminica în talcioc să vândă vechituri. Bunica a avut două fete. Dar a iubit nespus băieţii. Băieţii sunt cei care duc numele mai departe. Băieţii sunt cei care conduc. Băieţii sunt băieţi. Bunicul o bătea des pentru că minţea. N-a divorţat de el. Nici nu concepea. Nici nu înţelege noţiunea de divorţ. Dacă ai jurat în faţa lui Dumnezeu, atunci ai jurat.

Nu cred în Dumnezeu, ca şi tata. Ca şi tata până la 63 de ani. N-a crezut în Dumnezeu. Până când a avut nevoie. Abia la 63 l-a descoperit. Acum are şi duhovnic. Când l-a înşelat o femeie pe care a iubit-o, lucru pe care el l-a făcut în dese rânduri cu mama, lumea a încetat să mai aibă sens. Nu a acceptat că a primit exact ceea ce a făcut el în decursul a 25 de ani de căsnicie. A fost înşelat. A apărut Dumnezeu. A apărut nevoia de Dumnezeu. Crede că există ceva deasupra noastră care ne ghidează. El nu putea fi înşelat. Totul are o rânduială. Eu mai am până la 63 şi sunt monogam.

Mama e bucuroasă de ce a păţit tata. A primit ce a semănat o viaţă. În privinţa asta semăn cu mama. Dacă greşeşti trebuie să plăteşti. Totul costă. Nimic nu e gratis. Mama întotdeauna a luat taurul de coarne, oricât de mare ar fi fost. L-a luat de coarne de frică. Niciodată n-am înţeles dacă mama crede în Dumnezeu. Dacă mama e fericită sau nu. Dacă mama plânge. Puterea ei de disimulare, de reinventare a realităţii astfel încât să poată trăi cu ea, e fantastică. Adesea fac la fel. Mă introduc în scenarii fictive să scap de prezent. De concret. De mine.

Din partea bunicilor tatălui probabil că am preluat multe asemănări dar nu i-am cunoscut. Tata mi-a vorbit puţin de familia lui. Doar de mama sa. A murit la 45 de ani. Am înţeles că era înaltă. Aşa e şi tata. Aşa sunt şi eu. Şi iubea mult copiii. Tatăl lui a murit sau i-a părăsit. Nu ştiu. După care a avut un tată adoptiv. Vasile.

Îmi place şi nu briciul ăsta. Îmi place pentru că are lama rece. Nu-mi place pentru că durează mult să mă bărbieresc. Uneori, în secret, mi-am spus că nu-mi place familia mea. Îmi place dar dacă stai să-i analizezi pe rând, toţi au defecte care se regăsesc şi în mine. Nu-mi place asta. Nu vreau să ştiu că sunt un cumul. Eu vreau să fiu praf de stele, gaz de Jupiter, lumină.

Briciul ăsta taie frumos. Taie curat. Dacă sunt nelegiut ca bunicu? Dacă am furat?

Era un nimeni, un vagabond. Am vrut să fiu Dumnezeu. Pentru câteva momente am crezut că sunt. N-am fost. N-am fost Dumnezeu nici pentru mine nici pentru mort. Era atât de beat încât probabil că s-a dus binedispus. Sau poate că sunt superficial. Nu ştiu cum s-a dus. N-am spus niciodată nimănui ce am făcut. N-am fost niciodată anchetat sau chestionat pe tema asta.

O seară de toamnă târzie. Udă. O seară neobservată lumii. Dintotdeauna am apreciat soarele doar după o ploaie tristă. Cred că doar chinul, gustul amar, suferinţa te poate modela. Când ţi-e bine, ţi-e bine. Când ţi-e rău vrei să-ţi fie bine. Ştii cum arată binele doar după ce vezi răul. Binele nu există. E doar lipsa răului.

De când mă știu fac nelegiuiri. În şcoala generală falsificam semnăturile profesorilor. Le falsificam de plăcere, oricum luam note bune. În liceu falsificam biletele la balul bobocilor. În facultate am început să fur. Furam de plăcere. Lucruri mici, mărunte. Nu sunt cleptoman. Nu furam pentru lucru, furam pentru a învinge un paznic, o alarmă, un sistem. Cel mai reuşit furt a fost al unui pachet de cafea. Eu nu beau cafea. La ieşire a piuit alarma. Paznicul m-a pus să-mi deschid rucsacul. Plin de încredere l-am deschis. Pachetul era deasupra cărţilor de la bibliotecă. Un pachet voluminos, verde. Îl vedeai de la o poştă. Am afişat cu naturaleţe un zâmbet nevinovat şi am deschis rucsacul. Niciodată nu m-am gândit că aş putea fi acuzat de furt. Era doar un pachet de cafea. Paznicul s-a uitat în rucsac. Pachetul a devenit invizibil pentru el. M-a pus să deschid şi fermoarul din faţă, pentru o verificare amănunţită. Convins că nu am luat nimic şi-a cerut scuze. Am plecat. La două sute de metri de magazin am scos pachetul şi l-am aruncat.

Pe 19 s-a întâmplat. Mă întorceam de la muncă. Înainte de a ajunge acasă trebuia să trec printr-un gang jegos. Mă enervează mirosul de rahat şi urină. De fiecare dată mă apucă aceeaşi silă de oameni. De toţi oamenii. Bunica crede că Dumnezeu a dat cap oamenilor “că să-şi controleze gura, burta şi fundul”.

Înconjurat de mirosul oamenilor fără cap am fost acostat de un vagabond paşnic. Mi-a cerut un leu să-şi ia o pâine. În locul lui mi-aş fi cumpărat alcool. Din aburii lui poţi să împleteşti o pâine. În privinţa asta semăn cu bunicul.

Întotdeauna am avut un soi de admiraţie bolnăvicioasă faţă de cerşetori, aurolaci, vagabonzi. Ei niciodata nu au planuri, zi de mâine, viitor. Aveam briciul la mine dintr-o întâmplare. Vroiam să-l duc la ascuţit. Nu ştiam de coarda de piele. Vagabondul şi-a făcut numărul după care a dat să se retragă. Atunci! Ce ar fi dacă? M-am oprit. Am căutat prin geantă. Vagabondul deja îmi mulţumea pentru miluire. Am pus mâna pe brici. L-am scos. Mi-am băgat mâna stângă în buzunar şi am scos un leu ca să-i distrag atenţia. Când a pus mâna pe bani am trecut cu lama peste gâtul lui. S-a retras împleticit. Nu şi-a mai luat leul.

Întotdeauna mi-am imaginat că dacă aş omorî pe cineva aş vrea să-l privesc în ochi şi să-i sorb ultimele clipe. Panica m-a cuprins. Vagabondul îşi horcăia viaţa. Am băgat briciul în geantă şi am grăbit pasul.

Mi-aş tăia urechile. Să nu mai semăn cu bunicu. Mi-aş scoate şi ochii. Să nu mai aduc deloc cu el. Mi-aş raşcheta şi toată pielea să mă lepăd de ai mei. Să-mi curgă toată moştenirea şi să rămân uscat. Uscat şi unic. S-o iau de la zero. Fără cutume. Fără calităţi şi defecte primite.

Mai bine mă duc la Poliţie şi declar tot. Spun tot. De 13 ani mă macin. De 13 ani aştept în fiecare dimineaţă o dubă care să mă ridice şi să mă ducă departe de mine. De 13 ani mă uit la brici şi vreau să-l arunc. De 13 ani mâncarea nu are gust. De 13 ani mirosul gangului mi s-a impregnat în sudoare. De 13 ani îl omor pe bunicu. De 13 ani.

Mă duc la secţie şi dau o declaraţie completă. Ce şi cum s-a întâmplat. Mărturisesc. Mă izbăvesc prin confesiune. Plătesc ce e de plătit. Sper doar cu o parte din restul vieţii. Şi bunica e de vină. De ce mi-a dat briciu?

Schimbarea începe azi. Tai urechile. Dacă o fac repede nu o să mă doară pe moment. Dacă nu mă sperii de sânge scap de amândouă într-o secundă. Pun briciul la îmbinarea pielii. Mai bine o tai de sus în jos sau invers? De sus în jos. Trag de ea s-o depărtez de cap. Pun briciul din nou. E ca şi cum aş smulge rapid un leucoplast de pe o rană. Briciul stă bine. Trebuie doar să tai. Să trag în jos. Repede, fără gânduri. Fără gânduri. Trage. Acum. Fără gânduri. Trage.

Sânge. Mi-a murdărit tricoul. Râd în oglindă. Adrenalină. Nu simt durerea. Eliberez sângele scămoşat. Acum îmi dau seama. Nu urechile sunt de vină. Sângele. El e purtătorul de rău. Pe el trebuie să-l șmirgheluiesc. Nu-mi mai e teamă. Am înţeles. Trebuie să mă decupez. Tot.

Ochiul. Fără gânduri. Trage. Sânge. Adrenalină. Nu simt durerea. Nasul. Fără gânduri. Trage. Sânge. Adrenalină. Nu simt durerea. Limba. Fără gânduri. Trage. Sânge. Adrenalină. Nu simt durerea. A doua ureche. Fără gânduri. Trage. Sânge. Adrenalină. Nu simt durerea. Gâtul. Fără gânduri. Trage.