Mihaylo -
Bunicilor mei
La casa amintirii, cu prispa albastră,
Păianjenii ţesură dantelă la fereastă.
Şi poarta şi făntâna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată în ajun de Ziua Crucii.
Tot aşteptând cocorii, îmbâtrăniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţii în ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spunecum se luptau haiducii,
Şi nu-s copţi cozonacii şi mâine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Nu-şi mai pune năframa bunica la oglindă.
De mult nu mai coboară,împreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în zi de sărbătoare.
Poezie:
Comentarii
acesta este un text foarte slab
Virgil -
acesta este un text foarte slab. adică un fel de lălăială.
chestia asta cu dedicația e o chestie sensibilă pe hermeneia ca de altfel pe orice site de literatură. pentru că din capul locului un text capătă încărcătură emoțională personală în mod evident artificial. și poate fi ok dacă textul e bun sau acceptabil sau foarte bun. dar cînd e slab poate deveni o problemă. pentru că autorul poate percepe critica drept o lovitură dublă. și nu este corect. tocmai de aceea hermeneia nu este menită a fi un loc în care se fac dedicații deși se poate folosi pentru a face dedicații. dar, așa cum spun americanii, at your own risk.
Acest text nu e foarte slab
Mihaylo -
Nu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
Desigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.
Mihaylo
Virgil -
Mihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |
iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.
Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:
În casa amintirii cu prispă alb-albastră
Păianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.