Prin cimitire-am căutat,
În toată astă lume,
Să văd
Dacă există-o cruce
Gravată...
„Fără nume”.

Din cruce-n cruce
Am citit
Înscrisuri ce le poartă,
Sudori
De gheață mă treceau,
Gândind
Că poți fi moartă.

Și am găsit-o
’Ntr-un târziu...
Genunchii mi s-au rupt,
Iar palmele,
Reazeme-au fost,
Pentru obrajii
Ce în lacrimi mi s-au supt.

Iubirea mea
Zăcea aici,
Iubirea mea cea vie!
Sub lespezi ce o tăinuiau,
Dormea o umbră
A ce-a fost,
Ducându-ți dorul
Ție.

În forma
Ce a-ncremenit,
Nimic nu se mai simte.
Tot ce a fost cândva
Un foc,
S-a stins,
Printre-ale vorbelor
Morminte.

Cuvintele
Ce îți descriu
Imaginea-ți frumoasă,
Rostite
Nu au fost nicicând,
De gura-mi păcătoasă.

Iubirea mea,
Ai fost în mine
Speranță de-mplinire,
Dar te-am pierdut,
M-am rătăcit
Și alteia
Fostu-i-am mire.

De dorul tău
Am ostenit,
De-o viață în furtună.
Nu am găsit puteri
Să fug
Și-acum,
Tot drumul meu
E numai
O minciună.

Sub piatra crucii
Ce te-apasă,
M-au îngropat
Pe mine.
Acolo sufletul îmi zace,
Pierdut veșnic
De tine.

Mă uit
Pe crucile din jur,
Sunt toate ale mele,
Sunt jurăminte
Ce n-am spus,
Ascunse
După ele.

Nimic
Din ce-am făcut
În timp
N-a fost
Cu trăinicie.
Născute-au fost
Și au pierit,
Nefiindu-ți
Adresate ție.

Cobor,
Acuma în mormânt,
Alături să îți fiu,
Dar nu-nainte
Ca pe cruce,
Numele meu
Să-l scriu.

De-acum,
Că ești a mea
Mireasă,
Aș vrea să uit
De astă viață.
Pierdut-am vremea
Într-o lume,
Ce fără tine...
M-a scuipat
În față.