Un instantaneu "simplu", aidoma unui guşter încremenit la soare, dar care-şi încălzeşte sângele de sub piele, act vital, imperios necesar supravieţuirii, prezent perpetuu concentrat în secundă, o specie de gând frizând parcă eternitatea. De la "personajele" textului, pre-text, motiv şi ambianţă, atenţia alunecă spre speculaţie alegorică.
Văd câmpul întins, trupuri nemişcate, scuturi căzute, coifuri desprinse. Doar aşteptarea foşnind, reflectată în ochiul reptilei.
Aş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
Frumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
Eu văd poemul acesta ca pe o împuşcătură fără ochire. Era nevoie de cineva viu. Atunci când aştepţi crezând că aşteptarea face minuni nici şapte ore nu ţi se par a fi foarte mult, mai ales când nu ştii dacă ţinta va fi atinsă. Mi-a plăcut.
E reconfortant să ai la patru versuri comentariile de mai sus. În loc de un răspuns școlăresc, las un semn de apropiere și vă numesc - Silvia, Maria, Adriana, Călin, Dorel.
Comentarii
Tăcerea de după
Călin Sămărghiţan -
Un instantaneu "simplu", aidoma unui guşter încremenit la soare, dar care-şi încălzeşte sângele de sub piele, act vital, imperios necesar supravieţuirii, prezent perpetuu concentrat în secundă, o specie de gând frizând parcă eternitatea. De la "personajele" textului, pre-text, motiv şi ambianţă, atenţia alunecă spre speculaţie alegorică.
Văd câmpul întins, trupuri nemişcate, scuturi căzute, coifuri desprinse. Doar aşteptarea foşnind, reflectată în ochiul reptilei.
Simioane, ridică-te şi mergi!
batori -
Aş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
Frumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
un guşter în aşteptare
Lyset -
Eu văd poemul acesta ca pe o împuşcătură fără ochire. Era nevoie de cineva viu. Atunci când aştepţi crezând că aşteptarea face minuni nici şapte ore nu ţi se par a fi foarte mult, mai ales când nu ştii dacă ţinta va fi atinsă. Mi-a plăcut.
Pe aici, ascultând murmurul aşteptării, Lyset
un instantaneu absolut superb
Sancho Panza -
asteptarea aceea devine sonora, palpabila si vizibila.
asta e o poezie-lectie.
aproape,,,
Dorel -
Aproape excelent! Dacă nu ar fi ultimul vers...Ceea ce nu înseamnă că el trebuie doar suprimat.
Autorul:
aalizeei -
E reconfortant să ai la patru versuri comentariile de mai sus. În loc de un răspuns școlăresc, las un semn de apropiere și vă numesc - Silvia, Maria, Adriana, Călin, Dorel.
da,
Sancho Panza -
da, ce bine ca a scos Cristina la lumina gusterul...:)
e unul din textele unde as fi lasat o penita, dar atunci nu aveam; o fac acum.
Nu îmi place să o spun dar o
batori -
Nu îmi place să o spun dar o spun:))) Pe o poezie, mică, mică cât o furnică, scrisă impecabil, mă-ntreb unde să ducă autorul ditamai peniţa!:)
Sil Via
Doamnelor, vă mulțumesc
aalizeei -
Doamnelor,
vă mulțumesc frumos. sînt onorat! pot să spun așa- o furnică duce-n spate trei penițe jumătate?