nu mă mai sună nimeni...
tehnica a tras cu urechea în
grădina colapsului.
îmi umilesc telefonul: îl sun
de la public și dau fuga acasă
să-l aud sunând, dar în cele
din urmă cad de acord că s-ar
putea să fii tu, mă cauți cu insistență,
tunând și fulgerând.
ridic receptorul, era doar tonul;
cred totuși că era tonul tău,
fiindcă îmi sună cunoscut, al naibii de
cunoscut, parcă aș recunoaște în el
torsul tau de mâță răsfățată între brațele
mele (imi amintește de nopțile în care
motorul frigiderului tău uruia, iar eu
desegmentam din zgomotul său declarațiile
tale de dragoste, până când tu te-ai
ridicat din pat în cămașa ta de noapte
albă, care nu-ți mai putea acoperi nimic
și l-ai făcut să tacă, cu coada lingurii
de lemn, de parcă ar fi vorbit în somn,
în locul tău, de parcă ți-ar fi fost teamă
că aflând prea multe despre tine
te-aș fi putut părăsi, în zori.)
într-o oarecare măsură tonul îmi comunică
ceva despre toate enigmele tale.
ce interesant cum știe viața
să conspire taman când te
aștepți mai puțin.
Comentarii
Virgil -
eu am o slabiciune pentru bunici(f). a mea n-a apucat telefonia mobila. n-a apucat-o nici pe aia fixa fiindca in cartier acolo nu cred ca se trasese firul acela. sau poate aveau unii vecini. cred ca aveau si cred ca atunci am inceput sa ma uit cu jind la curtea vecinului. sau parca era peste drum. in orice caz, era un miraj ideea asta de telefon. pe maidan am incercat telefonul cu doua cutii de chibrituri si cu un fir lung de sirma de cupru. cred ca mai tii mine cutiile acelea de chibrituri din lemn. azi nici chibriturile nu le mai fac din lemn. erau faine cutiile si asa am vorbit eu prima data la telefon. si era si mobil ca ne puteam duce si pe maidanul de pe strada vecina. deci, asa cum spuneam, am o slabiciune pentru bunici. de aceea nu pot fi obiectiv cind citesc textul asta. asa ca iti spun doar ca e o onoare, domnule Geana. felicitari pentru volum.
Bogdan Geana -
Domnule Titarenco, Virgil e mai simplu... Multumesc pentru apreciere. Nici bunica nu a mai apucat telefonia mobila. Dacă ar fi apucat-o poate că imi trecea prin cap să ii strecor în buzunarul rochiei cu care a plecat din această lume un celular, nu neapărat pentru a o suna, ci pentru a tresări plin de speranță la primirea fiecărui apel. Cât privește cutia de chibrituri, noi am înlocuit-o cu păhărelele de plastic de la înghețata de vanilie, dacă ți-o mai amintești, după care, am prefațat "telefonia de bloc", trăgând între blocuri sârme pentru telefoanele bulgărești, albe, cu baterie pătrățoasă, și formând astfel o mini-rețea telefonică. Felicitări pentru site și pentru organizare. Cu drag, Bogdan