Ca pergamentul pielea mi s-a făcut,
Carnea e doar o cămașă foarte subțire
Mă sting, mă sting, vino te rog să mă vezi
Viața mea atârnă doar de câteva fire.
Nu mai văd, nu mai aud, a dispărut simțul tactil,
Nimic din furia zilei nu mai ajunge la mine
Un sac de oase sunt, un sac de pământ
Care te așteaptă în nemișcare pe tine.
Ca o izbăvire va fi ziua când vei veni
Duh să-mprăștie peste mine gura ta boreală
Înviază-mă, te rog, înviază-mă
Sau, dacă nu, dă-mi să înghit doza letală.
Poezie:
Comentarii
alma -
Poezia ta îmi amintește de anii '75-'80, parcă revăd aceeași rimă, același ritm, un ritm interior, abrupt undeva pe la mijlocul versului, verbe la viitor și o anume superioritate, un anume elitism cu care se scria în acei ani. Am o considerație specială și admirație pentru poezia scrisă pe atunci și este poezia cu care a început drumul meu, cu mulți ani în urmă.