Virgil -
tandră narcoza
cînd adorm în brațele tale
am crizele mele de filozofie
amețitoare înălțimi
ale amintirilor
un viitor căruia îi simt tandră narcoza
deodată îmi șoptești
ar trebui să nu las întrebările
să mă atingă singure
habar n-am ce vrei să spui cu asta
ne apropiem unul de celălalt
într-o dezacordată teamă de cuvinte
ca și cum totul ar fi
despre noi
sau poate
nu
Poezie:
Comentarii
vladimir -
Poezie de atmosfera foarte buna, alcatuita din exact atatea cuvinte cate trebuie, fara ispita lui "si" :) ori nevoia unor pretiozitati. Totusi... "tandră narcoza"... inteleg ce vrei sa spui, e ca un fel de habar nu am cum sa-i zic dar voi aproxima astfel... insa scoate tandretea aceea explicita si lasa lectorul sa rataceasca printre randuri in cautarea ei. "obsesia definitiilor II"... de ce nu obsesia definitiei? Parca e mai cuprinzator asa... nu spun mai multe pentru ca sunt ofticat ca s-au calificat scotienii in finala cupei UEFA.
bobadil -
De acord cu Vladimir, un poem de "atmosfera". Dar "crizele de filozofie"... nu-mi place aceasta asociere, apoi acelasi abuz de inversiuni epitet-substantiv care demult nu mai au nimic poetic, de la limba de lemn incoace adica, "ametitoare inaltimi", "tandra narcoza", "dezacordata teama"... iar finalul imi aminteste sec de un banc care pesemne are mai multa "filozofie" decat intreg acest poem: cica vine unul la psihiatru si spune "dom' doctor, nu stiu ce am, de o vreme incoace sunt confuz... sau poate nu?" Andu