iubire somnambulă

imaginea utilizatorului Doru Lubov

Pluteai cu ochii-nchiși pe-un origami
spre lunile cu brâuri lactescente,
și-urcau pe coapse algele demente
să-ți lingă sarea ce-au depus-o anii…

...să mai rămâi!... te implorau sargase
în clipocit de vânturi stroboscopic,
dar tu goneai funambulesc la tropic
și incantai febril pe ultrajoase...

În urma ta fierbea un nor teribil…
un kráken violet cu cinci viteze
își forfeca ventuzele obeze
și-urlam să-ți tragi mantoul invizibil!

Așa te-ai dus prin vara noctambulă
și-n jur se acuplau îngeri-de-mare,
când te strigam cu dinții-n încleștare
printre rechini cu rânjet pe cagulă…

Comentarii

Printre puținele texte în care admir compoziția, rima încrucișată, vocabularul, umorul subtil, metaforele. Cred că ai talent și în alte domenii ce țin de butaforie, punere în scenă, spectacol. Finalul este reușit: "Așa te-ai dus prin vara noctambulă și-n jur se acuplau îngeri-de-mare, când te strigam cu dinții-n încleștare printre rechini cu rânjet pe cagulă…" Debordezi de imaginație: "un kráken violet cu cinci viteze"...Mi-ar place să-l folosesc și eu, cine știe cu cefalopodele astea...

am rezerve mari ca acest text ar merita o penita dar, ma rog, fiecare probabil ca face ce vrea cu aprecierile sale. ideile din text si verva sint interesante dar textul nu straluceste ci mi se pare oarecum confuz.

Și totuși trebuie remarcat modul în care e construită treptat această atmosferă ludică! Îmi doresc din ce în ce mai mult "un kráken violet cu cinci viteze"... Am auzit că se mai găsesc prin Atlantic, pe lângă insulele Bahamas, în larg.

Aranca, aprecierile tale mă onorează. E un experiment aici, în care am încercat să încifrez neosimbolist niște stări banale: iubirea, teama de moarte, uimirea, etc. Am vrut să exprim aceleași lucruri răsspuse, dar într-un registru derutant, așa că înțeleg reacția domnului Virgil căruia textul i s-a părut confuz. Sper să mai vorbim despre astea. Postare plăcută! :)