versurile acestea rotunjesc poemul si pun amprenta Luminii ce infloreste dincolo de poem "lascive ploile vin peste noi ne întreabă a noapte și pleacă eu rămîn în tine o boală nedescoperită la timp tu un fel de cafea cu zahăr și moarte" exista zile in care versurile isi sarbatoresc menestrelul. un poem printre rindurile caruia intilnesc o voce de o sensibilitate deosebita.

Să mă răspândesc asemeni unui abur pe oglindă să scrii cu degetul pe mine, o carte găsită pe ape mă despică timpul ca pe un măr amintirile într-o bucată de ziar decupată. mi se par niște rânduri facile, școlărești și un text lipsit de inovație că să nu spun chiar slab mai ales în prima parte.