Ela -
în seara asta port durerile tale în loc de mătănii
le număr încet să nu mă liniștesc
simt orice supurare de sentiment
nu am cum să mișc
ar însemna să înduri alunecarea pietrei
prin interstiții
sângele meu se revoltă de neputința
sângelui tău atins în timp
de maladii incurabile
lasă-mă să fiu în locul tău
între secunde
să număr pereții albi bisturiul siringile
aștept fiecare picătură de ser vital
în loc de puls ascult clipirea morții
mă aștern în primul tău neant
apoi în al doilea
și așa mai departe
- nu mă corecta aici nu mai greșesc -
neantul acesta are o calitate
se multiplică se reduce la absurd
tu îl privești ca și cum ar fi
o întâmplare banală
un așa a fost să fie iubito
nu mă trăi în locul meu
Poezie:
Comentarii
alma -
Remarc versurile: "neantul acesta are o calitate se multiplică se reduce la absurd" (deși, matematic, sunt două "calități") "Salonul 22" e al doilea salon de la etajul 2? (atunci e "deux deux"). Pare de un alb întunecat poemul tău, estompat, aproape transparent. Finalul e prea abrupt, prin "locul meu".
Ela -
Alma, ai văzut paradoxul calității, cum din una se vede pe alt registru a doua: multiplicarea până la (reducere la) ab-surd. Salonul 22 era de la etajul 4+4 din luna a 3-a. Și într-adevăr implică un deux deux. Tous les sens compris. Iar nuanța de alb ai perceput-o atât de fin încât cred că inevitabil ai văzut în ea cum este trăirea în locul. Desigur, intenționat ales ab-ruptul. Gracias.
alma -
Ela, m-am străduit - numerologicește vorbind - să găsesc o conexiune logico-matematico-poetică între 22 și 4+4+ luna a treia, dar în afară de 4+4+3=11, 11 x deux = deux deux mai este și alt sens?
Ela -
Fain, ai găsit un sens esențial. Este și unul mai faptic, mai simplu: era 22 martie ora 22.22 când l-am scris aici. Și se referă și la numărul 22, acela. :) Întâmplător, 4+4 e și un etaj. 2 la a 3-a e același etaj și la 22.22 a fost o vestire. Și tot așa. :)