Acest text se află în Șantierul Literar Hermeneia.com
îmi miroase iar a cozonac cu nucă,
frigul nu pătrunde-n suflet de artist,
mă încorsetează straniul dor de ducă,
pentru frumuseţe dau alt acatist.
nu concep iluzii, nu admit confete,
anulez concesii, caut ideal,
peste ura lumii zbor ca un erete,
din iubire, zilnic, creez areal.
nici nu mai contează dacă vin troiene,
peste sentimente regăsite-n jar
ard bucăţi de santal. vin îmi curge-n vene,
pregătesc cu râvnă şocul vascular.
bârfe inerente îmi cad la picioare
foarte obosite de atăta zvâc,
le dezbrac de sensuri, lipsit de pudoare,
ca un neica-nimeni atins de bâzdâc.
dragoste şi ură năvălesc spre mine,
vrând să mă supună ca pe-un sclav rebel,
melodii vetuste redevin cretine,
anunţând sinistru intrarea-n tunel.
îmi miroase-a pâine neagră coaptă-n vatră,
focul mai consumă suflet de artist,
strig, mă zbat, mă caut, alungat din şatră,
execut iubirea, totuşi, altruist.
Comentarii
- sau lasă -
a.a.a. -
Versificare oarbă, făra niciun dumnezeu. Orice om care deprinde câteva elemente de prozodie poate încropi suta de strofe, la suta de minute, cu acelaşi rezultat. Plus de asta, prostioara de mai sus mai e şi plină de aritmii, rime forţate şi (deşi tipul rimei nu permite acest fapt, cel puţin în condeiul unui clasic vertiabil) de aceeaşi lungime, disonanţe tematice şi lexicale, chiftele logice etc.
Aritmii: vers 4, v. 8, v9, v. 11, v. 13, v. 15, v. 16, v. 20, v.
rime sărace: toate în afară de: artist/ acatist, troiene/ vene, jar/ vascular,.
Chiftele: întreg textul.
Domnule Agheorghesei,
dudu -
sunt oarecum contrariat de comentariul extrem de dur. Nu spun ca e o poezica perfecta (e posibil sa fie de atelier, ce stiu eu?), dar cu ceva timp in urma, critica dumneavoastra, la acelasi text, a fost ceva mai blanda:
"Versificaţie bună si spectaculoasă prin troheul dodeca şi endecasliabic, cu cezură, obţinându-se astfel acces şi la rimele feminine, şi la cele masculine. Păcat de unele aritmii - penultimul vers e musai să fie refăcut - scrâşneşte!. Conţinutul, destul de ok, undeva pe la graniţa optzecistă, cu accente neoromantice, când ludic, când rav, când melancolic, când adolescentin asumat.
Adrian A. Agheorghesei
Membru de onoare Postat la: 2011-11-28 23:02:34"
In urma acelui comentariu, am refacut penultimul vers si am cautat si aritmiile; acum le-ati si indicat, dar nu cred ca la toate versurile mentionate... exista. Nu doresc o discutie in contradictoriu, doar vreau sa spun ca incerc sa ridic, atat cat sunt in stare, la un nivel acceptabil, micile mele incercari poetice. Fara pretentia ca si reusesc asta. Dar chiar... chiftele?
Domnule Dupeş,
aalizeei -
Domnule Dupeş,
dincolo de o fărîmă de faimă la care aspirăm, faptul că scriem vine de undeva din noi şi nu putem face altfel. bine sau rău vom continua pentru că aşa e scris în matricea unora dintre noi. e şi unul dintre motivele pentru care eu am o tonalitate ponderată.
nu îmi e străin dialogul tău cu comentatorii. ai preţuirea mea pentru echillibrul şi bunul simţ cu care ai ştiut să treci peste tonurile dure la care de regulă eu nu semnez.
- chiar dacă -
a.a.a. -
Textul o fi acelaşi, momentele sunt diferite. Acum ceva vreme, pe Elena Farago o consideram genială. Plus de asta, când suferi de sete şi dai de o băltoacă, o numeşti imediat "izvor". Pe acel site, după zeci de catastrofe, am citit textul d-voastră. În fine. Nu ştiu ce pregătire teoretică aveţi d-voastră vizavi de prozodie, dar în toate versurile menţionate sunt aritmii.
În versul 4, "alt" este accentuat de vorbirea curentă, furându-i accentul primei silabe din emistihul doi, şi astfel apare aritmia; versul 8 suferă de exact aceeaşi problemă - accent pe silaba a doua, în emistihul doi, în loc de prima silabă, aşa cum algoritmul o cere; în versul 9, aveţi accent pe a doua silabă, în loc de prima (în limba română, negatia "nu" este întotdeauna, şi intotdeauna accentuată) . Şi tot aşa. Într-o ureche exersată ele - aritmiile - se aud foarte bine.
Rămân la părerea că textul este o prozodie slabă.
Multumesc, domnule Turburea!
dudu -
Multumesc, domnule Turburea!