degetele îți crapă de frig atât de ușor
uneori tremuri de frică și-mi spui că vezi mai departe
ochii tăi sunt săgeți ieșite din lacuri
spre păsări ce nu-s învățate să fugă
lângă cântecul tău sălbăticiunile vin
și uită să plângă visându-ți mâinile răcoroase
ades colindăm după ploaie pădurea
dincolo de care se-ncumetă numai munții albaștri
tu știi să alegi ciupercile eu le mănânc de departe
ca pe minunile ce apar la capătul dorinței
când se atinge de cer
întindem brațul cu ochii închiși
și-ndată ne stropește un luminiș:
tu râzi și toate bat din palme
ne-ntindem pătura și ne lăsăm în voia
liniștii cu miros înțepător de brad
adormim mână în mână, escaladați de furnici
odată ne-a prins o furtună am alergat
până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt
atunci am pierdut frica de apă
în ochii tăi culorile vin pe furiș
să se spele de noapte
Domnul ne leagănă pașii atât de ușor
hai la răscruce, ne-așteaptă, ne va tăia cărarea
ca pe-o șuviță aurie de singurătate
Comentarii
Ioana Dana Nicolae -
O idilă răcoroasă, plăcută! Discursul tău este mai sigur, mai clar, ești mai dezinvolt în expresie, fără teamă de simplitate. Secvența asta ar mai trebui lucrată să nu alunece în lbj comun: "odată ne-a prins o furtună am alergat până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt atunci am pierdut frica de apă: Imagini inedite: " ne va tăia cărarea ca pe-o șuviță aurie de singurătate" "în ochii tăi culorile vin pe furiș" "Domnul ne leagănă pașii atât de ușor"
Aranca -
un cintec aproape alcatuit din secvente ce pot fi de sine statatoare precum apele singuratatii. mi-a ramas o imagine deosebita: "odată ne-a prins o furtună am alergat până ce-am îmbrăcat ploaia pe dedesubt atunci am pierdut frica de apă"
teotim -
Ioana: Îmi sunt de folos remarcile tale. O sa mai reflectez la ansamblul poeziei cand voi face revederea finală pt. publicare, mulțumesc pt trecere și încurajare. Marina: Da, secvențele pot fi pe undeva de sine stătătoare, dar și înlănțuite, ca niște coridoare, mă bucur că ți-a plăcut expresia cu îmbrăcarea ploii pe dedesubt... Mulțumesc pt. semn.