Din Craiova, primesc, negreşit, prin e-mail, în format pdf, CONSTELAŢII DIAMANTINE, „revistă de cultură universală (SIC!) editată sub egida Ligii Scriitorilor Români”. * Cum e turcul, şi pistolul sau, mai exact, cum e Liga, şi revista! De un bombasticism fără limite, sporit, în ultimul număr – 8 (12), August 2011 – de împrejurarea că publicaţia împlineşte un an de apariţie. * Dacă e aniversare, sunt obligatorii şi articolele corespunzătoare, eventual, de bilanţ. * Iată ce zice (just, în principiu, dincolo de patetismul retoric), doamna Doina Drăguţ, redactor-şef: ” Revista CONSTELAŢII DIAMANTINE, în scurtul ei parcurs, de un an, a încercat să se axeze pe cultul valorii, să depăşească graniţele naţionalismului, având o deschidere spre universalitate, spre nemărginire. (...) Principiile care ne ghidează în selectarea materialelor privesc autenticitatea, originalitatea compoziţională şi expresivitatea artistică. Sunt promovate creaţiile culturale şi literare ale scriitorilor din ţară şi de pretutindeni, urmărind, prin aceasta, îmbinarea spiritului universal al graiului românesc şi demnitatea literaturii naţionale”. * Textul Doamnei Drăguţ se insitulează „Vivat, crescat, floreat!”. * Doamne fereşte! Pentru că, din păcate, mai tot ceea ce a publicat de-a lungul unui an voluminoasa revistă contrazice aceste spuse, mai ales în privinţa „cultului valorii”, mulţi dintre colaboratori (poeţi, prozatori, critici) fiind nişte veleitari grafomani, autori de platitudini şi dulcegării, iar multe dintre texte (mai ales cele critice) distingându-se printr-un umor involuntar fără limite. * Precum textul (aniversar şi el), semnat de N. N. Negulescu, director, şi intitulat nici mai mult nici mai puţin decât LA GALACTICA SĂRBĂTOARE A CUVÂNTULUI. Iată fragmentul de început: „Scrutând retrospectiv oglinda timpului calendaristic (2010-2011), veţi înţelege cum a radiat dintr-o esenţă etică, genuină, ideea fondatoare a publicaţiei de cultură universală CONSTELAŢII DIAMANTINE. Desigur, noua Cetate spirituală, are menirea mediatizării artistice. Relevarea mişcărilor contemporane de gândire superioară, emanată din fuziunea plasmozomilor creaţiei originale, a devenit imperativul programului redacţional, remarcabil prin extensiune. Intensele circulaţii de valori, gravitate în jurul centrului constelat de raliere, confirmă legitimitatea actelor culturii noastre afirmative. Fiind lumi inaugurate de adâncimile ontogenezei spirituale, toate aceste forme de reflectare, bogate în pulsiuni şi aspiraţii, sunt situate prin viziuni armonioase, integratoare, pe voluta estetică a revistei, permanent polarizată de izbucnirea culorilor dualei existenţe: esenţială şi creaturală”. * Să punem, totuşi, această beţie de cuvinte pe seama aniversării şi să examinăm un text mai...analitic. El a fost trimis, tocmai de la Chicago, de către Cristian Petru Bălan, are titlul „Revelaţiile poetei Elena Toma” şi acest început stupefiant: „Citind şi recitind cartea poetei Elena Toma, «Maimuţa de mătase» (Ed. Anamarol, Buc., 2007), iniţial, mă bătuse gândul să intitulez această cronică «Plusvaloarea poeziilor Elenei Toma», ceea ce ar fi însemnat, desigur, să atribui noţiunii de «plusvaloare» un sens nou, inexistent în realitate, forţându-i şi falsificându-i adică înţelesul lui real, de termen din domeniul economiei politice, folosit de Karl Marx în celebra-i operă «Capitalul», unde promotorul comunismului introduce această noţiune pentru a defini surplusul de profit financiar al capitaliştilor «prin exploatarea clasei muncitoare»... Eu aş fi încercat, probabil primul, să-i extind acestui substantiv aria semantică, prin conferirea unui înţeles subsidiar nou şi anume: «Plusvaloare = o creaţie superioară deosebită care are o valoare intrinsecă, cu multe calităţi în plus faţă de produsul standard.» Cum însă nu sunt sigur că opinia publică este pregătită să accepte noul înţeles al cuvântului, am renunţat la el, păstrând totuşi ideea că va trebui să vorbesc despre o carte mai deosebită, în care Rodica Elena Lupu, semnatara prefeţei, afirmă cu mult curaj: «Ne aflăm în faţa unei cărţi vii, care va dura în istoria literaturii române...»” * Că versurile, citate din abundenţă, contrazic ideea cronicarului şi a prefaţatoarei că ne-am afla în faţa unei poete (necum a uneia care va rămâne în istoria literaturii române), rămâne, faţă de aceste elucubraţii (continuate pe aproape două pagini), o chestiune secundară. * Iată, totuşi, câteva versuri, pline de platitudini, care improvizatului critic i se par fastuoase comparaţii sau grandioase metafore: „mă urmăreşte noaptea / în conduri de aur / cerul nepăsător / bate din aripi speriate / prin părul meu / luna îşii trece o mână / la polul nord al inimii tale / aproape îngheţată / cuvinte rătăcite în versuri / s-au prefăcut în nori / ce harababură! (...) trupul meu a uitat să iubească // lasă-mă să ies din el / să pot alerga în aerul tău liber / cu trup nou şi uşor de purtat / spre marginea lumii (...) te sărut cu toate poemele mele / am venit lângă tine / cu tot ce mă doare ...etc., etc., etc.” * Din nefericire, „Constelaţii diamantine” nu e singura publicaţie pretins literară de acest soi!