Inițial cînd am oferit penița de aur era noapte la mine. Noapte tîrziu. Și nu prea mai eram în stare de explicații. Mai ales cînd era vorba de un poet precum Emilian Pal. Dar, poate am greșit. În orice caz, acesta este unul din acele texte pentru care îmi pare rău că nu pot oferi două penițe sau o peniță de platină. Pentru că merită. Și nimeni nu cred că mă poate acuza de favoritisme sau prietenie cu privire la Emilian. A fost o vreme cînd am fost prieteni dar vremea aceea a trecut. A făcut și a spus mult prea multe lucruri neprietenoase cu privire la mine. Dar, așa cum am fost întotdeauna, eu nu consider conflictele sau antipatiile personale o sursă de încețoșare pentru judecata mea. Dimpotrivă. De aceea consider să ar fi muuult prea frumos ca 90% din cei ce postează aici să scrie așa de bine. Acum despre text. De ce consider eu că merită. Pentru că autorul l-a realizat (și reușit) aproape la fel de bine precum un maestru („nose”) parfumier își realizează parfumul.
Mai întîi despre „top notes”. În cazul de față Emilian folosește „femeile”, „pruncii” și oarecum pe „dumnezeu”. Esențe destul de „ușoare”, volatile și imediat sesizabile. De aceea și reacțiile de aici. Evident însă, orice critic parfumier de clasă îți va spune că a trage concluzii numai după „top notes” este dovada cea mai evidentă de amatorism, superficialitate și comercialism. Un parfum ca și o poezie bună nu se judecă doar după „top notes”. Ele sînt doar ceea ce te întîmpină, te ispitește să continui. Dacă te pricepi. Anyway, ‘nuff said.
Despre „middle notes” or the „heart notes”. În cazul de față Emilian cred că alege să folosească pe „alina” și pe „angajatul de la cantină”. Pe undeva cred că apare și ”asistentul social”. Aroma devine grea și pătrunzătoare. „angajatul” o pătrunde pe „alina” repetat. Sexul acela, aproape animalic, aproape cîinesc, își extinde izul în notele superioare (copii la urma urmei așa se fac) dar și în notele de „bottom” (cîinii, seringile, veceul ecologic, etc).
Apoi urmează evident „the basenotes”. Și ce ne-am face dacă n-ar exista ele...? La fel ca un parfum reușit, într-o poezie bună nu pot lipsi notele de bază. Chestia aia care îți pătrunde în plexul solar, în sinusuri și la rădăcina cerebelului. Fără ele textul de față ar fi o poezioară existențială dezinfectată și castrată. Dar oare de asta avem nevoie? La urma urmei ceea ce te va face să îți amintești un text după 24 de ore, la fel ca ceea ce te va face să continui să simți în nări izul unui parfum scump (adică care costă foarte scump) sînt „the basenotes”. În textul său, cred că Emilian preferă sordidul non-pasional. Cîinii, seringile, pamperșii, veceul.
Interesant este faptul că notele superioare își fac din nou apariția în final. Copii, dumnezeu, simpozioanele. Autorul preferă să realizeze un sistem circular (sau poate de spirală) care sugerează cinic, fatalist iremediabilul. Excelent!
Mă amuză să văd pe unii (unele) că sînt deranjate de aceasta. Sau că sînt deranjate că „se scrie despre așa ceva”. Dar despre ce să se scrie?? Despre floricele și telenovele? Despre fericirea noastră de toate zilele? Evident, se poate scrie despre orice. Dar nu-i așa, e mult mai greu să scrii bine despre „bube, mucegaiuri și noroi” decît despre plimbările matinale ale pisicii.
Deci privesc spre acest text ca spre ceva de bun augur pentru scriitura lui Emilian pentru acest început de an. Așa cum am spus și în comentariu, remarc nota ușoară de detașare și non-patetism, distinctă față de alte texte din trecut. Îmi pare un semn de maturizare.

textul lui Emilian se află aici: viaţa de dincolo de fortral