e a doua mea copilărie
trăiesc din nou mirările, primele fugi în muzică,
porumbeii care îmi ciugulesc din palme enigme.
Femeile nu mai ies din cărțile de povești, toate vin cu o listă lungă, un CV social-economic, de bifat. Cad repede la orice examen, m-am născut .Toți vrem ceva dar nu avem de oferit. Telefonul sună a donație. La muzeu tablourile se schimbă noaptea cu reproduceri ieftine aduse din port cu camioane mari negre.Soferii înjură în limbi necunoscute. Toți vorbesc celular și au credit card cu poza caracatiței. In vitrină zăresc un android sintetic de tip ridat. Sunt eu. Acasă între noi, angoase, ne privim cu pumnii strânși a cine moare primul. Deschid la întâmplare o carte, e toată albă, poza mea decolorată, semn că trebuie sa ies din viața ta.

Ești în noapte, parfumul l-ai uitat de-a dreptul deschis, pe banca amorțită a toamnei. Eu tocmai am făcut pe asistenta unui veterinar puțin băut, îmi venea sa-i sărut buzele aspru, când mi-a zis că motanul meu căzut în cap va trăi. Am o noapte lungă, în pijamale portocalii, la fel de goale de inspirație ca și coatele mele tocite inutil. Mă întreb cu ce-am greșit de am atâta spectacol în jur și setea asta de liniște o să mă omoare. Iau paharul de plastic, urăsc chestia asta, dar simt nevoia să mă umilesc, beau bere fară alcool să nu am motiv în plus de amețeală și ronțăi căpșuni românești cu gust de satu-mare. In jur, miresme de polițiști fără scop, atârnați de chipie plate, pet-uri cu licori de înșelat adolescenți și castani-lumânări în noapte. Fac dus-întors prin viața mea, ca și când aș căuta molii prin camera cu draperii bleu. Aștept să scriu marea povestire, cu spațiu larg pentru picanterii.
Exiști, undeva mai la sud, nu prea văd unde, loc ar fi.