silvius -
Ascuns în muţenia gândului
în fiecare zi ploioasă de toamnă
mi se prelinge prin trup o durere
din tălpi până-n creştet
ca un şarpe târându-se vara
prin vreascurile pădurii
cu fruntea lipită de geam
privirea scapă pe întinderea nudă
şi ascuns în muţenia gândului
sunt umbra la care nimeni nu vine
văd firele ploii atârnate de streşini
uneori vântul le frânge căderea
timpul a dormit în ceasornic
Doamne, îmi zic, cât voi mai rămâne uitat
un copac singur în noapte
cu ramurile pe alocuri uscate
cât vor mai înflori primăveri
peste mine
şi câte cuvintele aceşti fluturi albi
pe hârtia ca un cearceaf creponat
a unui poem pentru totdeauna nescris
Poezie:
Comentarii
...
Sancho Panza -
"geamul ferestrei"? de ce nu, simplu, fereastra? sau geam?
si "durere de junghi"?
azi o fi ziua tautologiilor?
în fiecare zi ploioasă de toamnă
mi se prelinge-o durere
din tălpi până-n creştet
ca un şarpe târându-se vara
prin vreascuri
cu fruntea lipită de geam
sunt umbra la care nimeni nu vine
văd firele ploii atârnate de streşini
uneori vântul le frânge căderea
timpul a adormit în ceasornic
Doamne, îmi zic, cât vor mai inflori primaveri
peste mine
si cate cuvintele
aceşti fluturi albi
pe hârtia ca un cearceaf creponat
a unui poem pentru totdeauna nescris
cam asta a ales si-a cernut un cititor, prin sita lui. :)
bine
silvius -
Mulţumesc ai cernut fin.